Denis Alibec s-a săturat de veșnicile probleme cu banii de la Giurgiu și vrea să plece. Ultima veste primită de Astra i-a pus capac: echipa lui Ioan Niculae nu a primit licența pentru sezonul viitor și nu va putea juca în cupele europene.
Denis Alibec mai are un an de contract cu Astra Giurgiu, dar nu mai vrea să continue la echipa patronată de Ioan Niculae. Fostul atacant de la FCSB este convins că un sezon fără cupele europene ar fi un mare minus în CV-ul său, așa că este hotărât să dea curs unei oferte.
„Orice jucător ar vrea să joace în cupele europene. Voi pleca, cred, în vară. Mai e o lună!”, a reacționat Alibec, conform Antenasport.
Vorbele atacantului nu au fost pe placul lui Dani Coman. Președintele Astrei l-a avertizat, mai în glumă, mai în serios, că va suporta consecințele:
„Să fie el sănătos până la vară, să aibă oferte, pentru că deocamdată nu are nicio ofertă. O să-i pregătesc o amendă frumoasă lui Alibec, dacă a vorbit fără acordul meu. Denis va pleca de la Astra”, a reacţionat imediat şi Dănuţ Coman.
Legia Varșovia s-a arătat interesată de atacantul Astrei în ultima vreme. O mână i-ar putea întinde și Marius Șumudică: antrenorul lui Gaziantep este cunoscut pentru legăturile strânse cu foștii jucători. Cel mai probabil, Gaziantep își va rezolva și problema cu banii, dacă va reuși să rămână în SuperLig.
Astra îl va pierde și pe Oumare Tounkara. Atacantul problemă din vestiarul lui Bogdan Andone se va transfera în Franța.
Pe de altă parte, giurgiuvenii l-au convins pe Gabi Tamaș să continue la echipă, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate.
În singurul meci de pregătire de până acum, Astra Giurgiu a remizat 2-2 cu Rapid.
Astra Giurgiu revine în Liga 1 cu un meci împotriva celeilalte echipe fără drept de joc în cupele europene, Gaz Metan Mediaș. Partida, care contează pentru etapa a 3-a din play-off, este programată luni, 15 iunie, de la 20:00 și va fi reflectată pe www.prosport.ro.
1,4 milioane de euro este cota lui Denis Alibec, conform transfermarkt
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER