Mario Balotelli pare cu adevărat inegalabil! Italianul n-a rezistat mult nici la Brescia, însă ce a făcut atacantul azi a surprins pe toată lumea. Vârful echipei de pe ultimul loc din Serie A a fost dat afară de Brescia, dar a venit la antrenamentul formației.
În stilul caracteristic, fostul atacant al lui Liverpool, Milan sau Inter, a venit la ședința de pregătire, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Mario Balotelli n-a fost lăsat să intre la antrenamentul de marți dimineața și a fost trimis acasă de un agent de securitate, după ce fotbalistul de 29 de ani s-a plâns recent că are gastroenterită.
Mario Balotelli is REFUSED ENTRY to Brescia training with his club trying to sack him https://t.co/WxsmyPzx9z pic.twitter.com/6CC3oSlBNL — Mail Sport (@MailSport) June 9, 2020
Mario Balotelli is REFUSED ENTRY to Brescia training with his club trying to sack him https://t.co/WxsmyPzx9z pic.twitter.com/6CC3oSlBNL
— Mail Sport (@MailSport) June 9, 2020
Aflat în Lombardia, orașul Bresciei a suferit teribil de pe urma pandemiei de coronavirus, iar regulile sunt stricte în continuare pentru a nu se ajunge la al doilea val al pandemiei.
Balotelli a lipsit nu mai puțin de zece zile de la antrenamentele Bresciei, formație cu șanse minime să mai rămână în Serie A.
„Cred că amândoi am greșit! Am crezut că venirea la Brescia, orașul lui, îl va ajuta foarte mult. În același timp, cred că n-a lucrat bine nici cu fostul meu antrenor, Eugenio Corini. Mario nu s-a prezentat la antrenamente, nu pare foarte implicat, să spunem. Nu-l interesează viitorul echipei și asta e problema”, a lămurit lucrurile controversatul Massimo Cellino, președintele Bresciei.
Italianul a marcat 5 goluri în 19 meciuri bifate în Serie A, iar în luna ianuarie s-a făcut de râs după ce a fost eliminat în doar câteva secunde. Așa cum ne-a obișnuit de multe ori în ultimii ani, Balotelli s-a remarcat într-un mod negativ. El a văzut repede două cartonașe galbene după ce a intrat pe teren, iar Brescia a terminat la egalitate cu Cagliari, scor 2-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER