Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în casă în noaptea de miercuri spre joi. El se afla în cadă, iar echipajele au intervenit după ce vecinii au semnalat la 112 că nu l-au văzut de mai multe zile.
Mărculescu avea 51 de ani și era cunoscut mai ales pentru rolul lui din „Liceenii”. În 2011 a fost și ambasador Kempo, sport de contact, însă a avut parte de un episod neplăcut. În timpul campionatului mondial, desfășurat atunci în Turcia, într-una dintre pauze, Tolea și Mărculescu au urcat în ring pentru un meci demonstrativ.
„Deşi stabilisem cu el să-mi arate doar câteva faze uşoare de luptă, cred că Tolea a fost cuprins subit de un exces de zel şi nu a mai ţinut cont că nu sunt sportiv de performanţă, că nu am acelaşi gabarit şi nu am aceeasi putere ca a lui. M-a aruncat de câteva ori peste cap atât de puternic că nu mi-am mai simtit mijlocul, spatele şi mai ales piciorul stâng. Mai grav e că piciorul m-a durut şi mă doare îngrozitor de rău, încât a trebuit să merg la spital să văd ce e cu el. Am crezut că e rupt, dar e doar o întindere de ligamente”, spunea regretatul actor pentru Libertatea.
Luptătorul Tolea Ciumac explica: „Nu din cauza mea şi-a rupt piciorul. Pur şi simplu nu a ştiut să cadă”. Actorul a ajuns la spital, fiind însoțit de Amatto Zaharia, preşedintele Federaţiei Române de Kempo. „La început am crezut că e o glumă actoricească, dar când am văzut înregistrarea cu Ciumac şi Costin mi-am dat seama că luptătorul meu a exagerat destul de mult, dar pe de altă parte sper că Mărculescu a înţeles că a fi ambasador de imagine nu înseamnă luptător de kempo”, detalia Zaharia pentru sursa citată.
sursa foto&video: Libertatea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER