Paul Pîrvulescu, fotbalistul Academicei Clinceni, se află într-un scandal monstru după ce Agenția Națională Anti-Doping a demarat cercetări, în urma unei declarații a jucătorului în care recunoaște că s-a dopat, în trecut. Explicația oferită de Pîrvulescu comisiei, în ședința de audiere, este incredibilă.
În ședința de audiere de miercuri, la care fotbalistul Clinceniului a fost prezent prin video-conferință, Pîrvulescu a susținut că nu s-a dopat niciodată și că declarația făcută în emisiune „a fost mai mult indusă de moderator, care a dus discuția în zona pe care și-a dorit-o el”, notează GSP. Ba mai mult, acesta ar fi spus că nu a apelat vreodată la injecții intravenoase, deși fotbalistul a susținut contrariul în declarația cu pricina.
Conform sursei citate, la finalul audierilor, Pîrvulescu și avocatul său au fost întrebați dacă sunt de acord ca următoarea dată a audierilor să fie pe 6 iulie, iar cei doi au acceptat fără ezitare. Asta înseamnă că suspendarea lui Pîrvulescu se va prelungi cel puțin până pe 6 iulie, când va avea loc următoarea ședință, astfel jucătorul Clinceniului va rata următoarele șase etape din play-out.
„Eu la FCSB n-am făcut ozonoterapie, am făcut în altă parte, dar nu la Steaua. Pentru mine, era suficient să stau 2-3 minute în apă rece, apoi în apă caldă, după care alternam și eram OK. Când făceam ozonoterapie, a doua zi mă simțeam rău, dar următoarea zi eram OK. Nu pot să spun unde am făcut, pentru că aș pune doctorul de-acolo într-o situație delicată. Eu n-am făcut insuflații rectale, ci injecții în venă. Nu e ceva wow, dar din punctul de vedere al sănătății e ok. Dar e doping, da”, a declarat Paul Pîrvulescu, pentru GSP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER