Cornel Dinu (71 de ani) s-a declarat impresionat de fotbalul prestat de echipele din Liga 1, după perioada în care campionatul a fost sistat din cauza pandemiei de COVID-19.
Fostul mare jucător al lui Dinamo a apreciat „pofta” fotbaliștilor de a reveni pe teren. În plus, acesta a fost mulțumit și de ritmul pe care echipele l-au arătat în această etapă.
„Procurorul” a avut cuvinte de laudă pentru mai mulți jucători de la Gaz Metan Mediaș, cum ar fi Dumitru Cardoso, Sergiu Buș sau Valentin Gheorghe. Acesta n-a uitat nici de jucătorii lui FCSB, de unde i-a remarcat pe Florinel Coman și Dennis Man, deși au fost învinși în derby-ul cu CFR Cluj.
„Eu cred că nivelul de joc a fost destul de bun, neaşteptat, dacă ne gândim la această întrerupere. Am văzut un ritm bun, cu anumite diferenţe azi, prestaţia Astrei. Echipa nu a reuşit să se impună în superioritate. S-a văzut şi pofta fotbaliştilor de a reveni şi de a juca. E interesant, cred că mai mult şi-a spus cuvântul bucuria celor care joacă fotbal. Mă încântă şi jucătorii tineri.
Cardoso e un jucător care-mi place, la fel şi Buş, Gheorghe şi poate Ioniţă, ei au ieşit în relief, dacă mă gândesc la Astra. De cealaltă parte, i-aş remarca pe cei cinci jucători, şase, pe care FCSB i-a aruncat în luptă. S-a reconfirmat că Florinel Coman are un moral bun, Man la fel, mai puţin Tănase, a intrat Petre spre final. Sunt jucători care prezintă speranţă, nivel de joc”, a declarat Cornel Dinu, pentru Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER