Directorul sportiv al lui Dinamo, Ionel Dănciuescu, a fost oprit în trafic în București, zilele trecute, polițiștii descoperind că oficialul roș-albilor e sub influența băuturilor alcoolice.
Incidentul a avut loc joia trecută, în jurul orei 23:10, pe Bulevardul Magheru din Capitală. GÂNDUL.RO a anunțat că Dănciulescu a refuzat să se supună alcooltestului și i-ar fi sfidat pe agenții de poliție.
„S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la sediul INML, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice„, se arată în comunicatul poliției.
O alcolemie de până la 0,40 mg/ litru alcool pur în aerul expirat se sancţionează cu amendă de la 21 la 50 de puncte şi suspendarea permisului pentru 6 luni.
Conform legislatiei din România, atunci când şoferii sunt prinşi cu o îmbibaţie de alcool egală sau peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat (minim 0,80 g/l alcool pur în sânge), fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.
Conform GSP, care citează surse din poliție, Danciu ar putea primi o amendă uriașă. „Dacă n-a provocat accident, poate să scape cu suspendare sau cu amendă penală. Pentru persoanele fizice, se calculează zile de amendă, legislația spune în acest caz de la 30 de zile la 600 de zile de amendă, iar penalitățile sunt situate între 100 și 5.000 de lei pe zi!”. Dacă încasează penalitatea maximă, ar însemna să achite trei milioane de lei, aproximativ 600.000 de euro.
„A fost extrem de recalcitrant. Le-a zis agenților să-și vadă de treaba lor fiindcă își vor pierde locul de muncă. N-a vrut în prima fază să sufle, s-a eschivat, a scos chiar o sticlă cu alcool și a luat o gură din ea spunându-le că nu au ce să-i facă”, au declarat sursele GÂNDUL.RO.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER