CFR Cluj s-a impus cu scorul de 2-0 în fața celor de la FC Botoșani, în cadrul etapei a patra din play-off-ul Ligii 1.
Scorul a fost deschis rapid de către ardeleni, încă din minutul 3 al întâlnirii, după ce Chindriș l-a faultat în careu pe Omrani și arbitrul a acordat penalty pentru trupa lui Dan Petrescu. Ciprian Deac a transformat fără probleme lovitura de la 11 metri.
La nici zece minute distanță, același Ciprian Deac a majorat diferența, după o lovitură liberă executată perfect. Astfel, „dubla” lui Deac a închis jocul la scorul de 2-0.
În partea secundă a jocului, niciuna dintre cele două echipe nu a mai reușit să înscrie, fiind încurcate, poate, și de terenul „chinuit” după un potop de zile mari ce a avut loc la Botoșani.
În urma acestui rezultat, liderul CFR Cluj se distanțează la șapte puncte de echipa de pe locul secund, Universitatea Craiova, și la zece puncte de FCSB, echipa de pe locul 3. Acestea din urmă au, într-adevăr, un meci în minus.
De cealaltă parte, FC Botoșani rămâne pe ultimul loc în play-off, dar mai are de disputat o restanță cu Universitatea Craiova, programată marți, 23 iunie.
Final de meci!
Min. 85 Dublă schimbare la CFR Cluj: ies Chipciu și Djokovic, intră Costache și Hoban.
Min. 80 Triplă schimbare la Botoșani: ies Șeroni, Carlone și Haruț, intră Baxevanos, Cîmpanu și Mendoza.
Min. 71 Schimbare la Botoșani: intră Fili, intră Ofosu.
Min. 69 A doua schimbare la CFR Cluj: intră Păun, iese Itu.
Min. 61 Prima schimbare și la CFR Cluj: iese Omrani, intră Rondon.
Min. 58 Prima schimbare la Botoșani: iese Ashkovski, intră Keyta.
Min. 46 S-a reluat partida!
Min. 45+1 Pauză la Botoșani!
Min. 12 GOOOL! CFR Cluj majorează rapid diferența! Tot Ciprian Deac înscrie pentru ardeleni, din lovitură liberă. VIDEO AICI
Min. 3 GOOOL! CFR Cluj deschide scorul printr-un penalty transformat fără probleme de către Ciprian Deac! VIDEO AICI
Min. 2 Chindriș îl faultează pe Omrani în careu și arbitrul acordă penalty pentru CFR Cluj!
Min. 1 A început partida!
ECHIPELE DE START
FC Botoșani: Hankic – Haruț, Chindriș, Șeroni, Țigănașu – Papa, Carlone, Florescu – Ofosu, Dugandzic, Ashkovski Rezerve: Pap, Patache, Mendoza, Baxevanos, Croitoru, Keyta, Cîmpanu, Fili, Ebenhofer Antrenor: Marius Croitoru
CFR Cluj: Hindrich – Manea, Vinicius, Burcă, Camora – Itu, Bordeianu, Djokovic – Deac, Omrani, Chipciu Rezerve: Sandomierski, Ciobotariu, Cestor, Boli, Hoban, Păun, Costache, Rondon, Țucudean Antrenor: Dan Petrescu
Arbitru: Cătălin Popa (Argeș) / Asistenți: Daniel Mitruți (Dolj), Stelian Slabu (Brașov) Stadion: Municipal (Botoșani)
FC Botoșani debutează cu întârziere după pauza competițională cauzată de pandemia de coronavirus, după ce meciul din etapa anterioară, cel cu Universitatea Craiova, a fost amânat din cauza medicului echipei lui Marius Croitoru, care a fost depistat pozitiv. Ulterior, acesta a fost internat și următoarele teste au indicat faptul că este negativ. Întreg lotul a fost din nou testat și toți jucătorii au trecut cu bine.
De cealaltă parte, CFR Cluj este la a doua partidă, după ce a învins-o la limită pe FCSB, scor 1-0. Pentru meciul cu Botoșani însă, CFR Cluj l-a pierdut pe Giedrius Arlauskis, omul meciului în meciul din etapa trecută, care are o problemă medicală.
CFR Cluj este lider în Liga 1, cu 33 de puncte și un avans de patru puncte față de Universitatea Craiova, echipa de pe locul secund. FCSB a rămas pe locul 3, cu 26 de puncte.
FC Botoșani ocupă locul 5 în clasament, cu 24 de puncte și un meci în minus.
Partida dintre FC Botoșani și CFR Cluj se va disputa fără spectatori, ca toate celelalte meciuri din Liga 1 jucate până acum, dar va fi transmisă în direct la TV, pe Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport și Live Video Online AICI. De asemenea, fazele importante pot fi urmărite pe ProSport.ro, în format LIVE TEXT.
*Meciurile echipelor Dinamo București și FC Botoșani au fost inițial amânate, după ce au fost descoperite primele cazuri de coronavirus în fotbalul românesc: magazinerul de la Dinamo și medicul echipei FC Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER