FCSB a remizat, 2-2, în partida cu Gaz Metan, iar șansele roș-albaștrilor de a câștiga titlul, în acest sezon, au devenit aproape nule. Însă, antrenorul Bogdan Vintilă este în continuare încrezător că formația bucureșteană poate deveni campioană.
FCSB a căzut pe poziția a treia în clasament. Clubul din capăitală are, în acest moment, 27 de puncte obținute și se află la 9 lungimi distanță de liderul CFR Cluj.
Bogdan Vintilă susține că este în continuare încrezător că FCSB ar putea câștiga titlul, în acest sezon. Tehnicianul roș-albaștrilor spune că a fost mulțumit de evoluția echipei sale, date fiind condițiile impuse de pandemie.
„Nu pot să spun că s-au terminat șansele la titlu. Important este să ne câștigăm meciurile. Atâta timp cât sunt șanse, nu avem voie să abandonăm lupta.
Încercăm să câștigăm meciurile și să jucăm un fotbal bun, eu consider că am făcut un fotbal bun dat fiind condițiile de pandemie”, a declarat Bogdan Vintilă, pentru Telekom Sport.
Antrenorul viceampioanei României a declarat că la derby-ul cu Dinamo, din Cupă, va avea la dispoziție cel puțin doi jucători care, în acest moment, se află pe lunga listă de accidentați ai FCSB-ului.
„Am cel puțin 2 jucători care vor reveni sigur la meciul cu Dinamo. Nu pot să vă dau nume, deoarece nu știu dacă vor fi recuperați până la ora jocului”.
Bogdan Vintilă spune că nu își dorea ca Bogdan Planic să plece de la echipă, fiind un jucător important pentru club, însă susține că este mulțumit cu lotul de fotbaliști pe care îi are la dispoziție.
„Era un jucător important pentru noi, dar dacă el a ales această cale, este problema lui.
Lotul pe care îl am la dispoziție consider că este de ajuns, la acest moment.
Noi trebuie să jucam fiecare meci la victorie indiferent că este în Cupă sau în campionat, vom trata toate meciurile ca și până acum, la victorie”, a mai spus Bogdan Vintilă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER