Adrian Petre a fost criticat de Gigi Becali după meciul în care a reușit primul gol în tricoul FCSB. Patronul a intrat în direct la televiziune și l-a făcut praf pe atacantul pe care a plătit 500.000 de euro. A spus că îi dă bani degeaba. Sunt șanse mari ca în vară, Adrian Petre să fie nevoit să plece.
Adrian Petre a marcat primul gol la FCSB și a dedicat această reușită lui Nedelcu și Filip, doi dintre accidentații din lot. A înscris cu emoții, din penalty, după ce Pleșca a ghicit unde o să tragă. Nu a fost de ajuns. Gigi Becali l-a atacat din nou. La fel s-a întâmplat și după confruntarea cu CFR Cluj.
„Dacă Petre e singur, nu-l atacă nimeni, nu are presiune și pur și simplu dai mingea la adversar. Nu are nici viteză, nici forță. Nu știu… L-am luat atunci când l-am luat că a marcat golul ăla, de-aia l-am luat, așa mi s-a părut atunci, la European. Mi-a plăcut faza aia”, a declarat Gigi Becali.
Adrian Petre nu a fost titular în partida FCSB- Gaz Metan, deși Bogdan Vintilă nu a putut să folosească 7 jucători. Antrenorul l-a lăsat pe bancă și i-a trimis la luptă din primul minut pe Pantea și Perianu. Atacantul transferat de la Esbjerg cu 500.000 de euro a intrat pe teren în minutul 67 al confruntării.
„Dacă nici acum nu joci cu Adrian Petre… Este clar că există o problemă între el și conducere”, a declarat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.
Gigi Becali a fost dezamăgit de egalul cu Gaz Metan Mediaș. Echipa se află pe locul trei la 9 puncte de primul loc și a ieșit din lupta pentru titlu. Până la finalul sezonului mai sunt șase etape.
„Asta e viața, mergem înainte. De acum înainte jucăm la fel, ca Hagi. Ne transformăm, ca să îi vindem lui Voluntari și lui… asta e situația. O să fac ceva”, a mai spus Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER