Dinamo este aproape de o mare lovitură! Ionuț Negoiță este la un pas de vânzarea echipei, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate. În plus, câinii sunt aproape să îl repatrieze pe Cosmin Contra, fostul fundaș și antrenor din Ștefan cel Mare, dar și fost selecționer al României.
Potrivit ProSport, după ce spaniolii lui Juan Melero Marin au virat deja primele sume de bani în conturile clubului, aceștia au luat legătura pentru aducerea lui Cosmin Contra în Ștefan cel Mare.
Potrivit ProSport, Cosmin Contra a fost chemat la București pentru a negocia numirea lui ca antrenor pentru sezonul viitor. Cosmin Contra, împreună cu Cornel Țălnar studiază deja posibile variante de jucători noi.
Cosmin Contra este antrenorul care a reușit ultima mare performanță la Dinamo. Sub mandatul său, Dinamo a fost aproape de câștigarea titlului în urmă cu trei sezoane, după o calificare in extremis în play-off.
Cosmin Contra a vorbit în urmă cu o zi chiar în ProSport. Antrenorul, aflat pentru moment în Spania, se arăta convins că Dinamo nu va muri:
„Îmi pare rău pentru debutul lui Adi Mihalcea, însă era greu, dacă nu imposibil, ca Dinamo să scoată ceva din meciul cu Sepsi. Circumstanțele au fost total nefavorabile. Nu e ușor să stai o săptămână în casă, să te prezinți la meci după doar două zile de pregătire, joi și vineri, în timp ce adversarul tău avea deja meciuri în picioare. Dinamo a bifat un singur amical, iar acest lucru s-a văzut în ritm, în simțul balonului, totul a fost clar.
În plus, așa cum am mai spus-o, în fotbal trebuie să ai și un pic de șansă. Și acest aspect le-a lipsit, pentru că, dacă ar fi fructificat acel penalty sau ocaziile uriașe din debutul reprizei secunde, altfel ar fi putut sta lucrurile. Sunt momente psihologice ale unui joc. Însă a venit acel gol de 2-0 și totul s-a năruit”, a analizat, la rece, fostul selecționer, pentru ProSport.
Pe lângă problema banilor, Dinamo are și un alt mare of: stadionul din Ștefan cel Mare. Suporterii au cerut în mai multe rânduri ridicarea unei arene noi. Vestea cea mare a venit în zilele trecute.
Ionuț Popa (32 de ani) este noul președinte al Clubului Sportiv Dinamo și își începe mandatul cu o veste extraordinară pentru toată suflarea alb-roșie, legată de stadionul din „Ștefan cel Mare”.
„Prioritatea mandatului meu este stadionul și tocmai de aceea cred că și conducerea Ministerului să mă trimită. Chiar dacă sunt tânăr, să știți că am foarte mare experiență. Întotdeauna a trebuit să cunosc totul, pentru fiecare structură, să vin în sprijinul lor. Consider că trebuie să deblocăm și stadionul sau să venim cu o soluție alternativă”, promite Ionuț Popa, pentru ProSport.
Actualul antrenor al câinilor, Adi Mihalcea, a vorbit la începutul aceste luni despre posibilitatea revenirii lui Cornel Țălnar.
„Sunt prieten de foarte mult timp cu Cornel Țălnar, dar nu cred că se pune problema. La echipa mare decid doar eu. Noi discutăm foarte mult și am discutat foarte mult și când eram la echipa națională, nu am nicio problemă să fac asta mai ales cu un om care cunoaște fotbal. Nu cred că se pune problema. Este binevenit, dar nu să decidă peste mine”, spunea Adrian Mihalcea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER