Zeci de milioane de oameni ar putea muri dacă începe un nou val de infecții cu noul coronavirus, anunță un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Anunțul a fost făcut de oficialul OMS vineri, adăugând că răspândirea COVID-19 s-a produs până acum exact așa cum a fost anticipată de experții OMS.
„Comparăm situația actuală cu cea din urmă cu un secol, în timpul pandemiei de Gripă Spaniolă. Boala de atunci s-a purtat exact la fel ca pandemia din prezent. Numărul de îmbolnăviri a coborât în vară și s-a întors puternic în lunile septembrie și octombrie. În al doilea val au murit peste 50 de milioane de oameni, la fel s-ar putea întâmpla și acum. Pandemia s-a purtat exact așa cum ne așteptam”, a spus doctorul Ranieri Guerra, director-general adjunct pentru inițiative strategice al OMS, pentru televiziunea italiană Rai.
Remarcile făcute de doctorul Guerra vin după ce mai multe țări din Europa și din jurul lumii au început să își relaxeze măsurile stricte impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19.
Oficialii Uniunii Europene urmează să decidă ce țări vor mai fi în continuare pe lista cu restricții de călătorie, în contextul în care țările lumii încep să își redeschidă granițele, încet-încet, pentru turiști.
Cu o rată uriașă de infectare, Statele Unite, precum și anumite țări din America de Sud, ar putea rămâne în continuare supuse restricțiilor de călătorie în Europa.
Declarațiile oficialului OMS vin în contextul în care Germania și Franța au promis că vor suplimenta fondurile alocate organizației cu 356 de milioane de euro, după ce Statele Unite au decis să taie finanțarea pentru organizație, acuzând că OMS a colaborat cu guvernul Chinez pentru a ascunde informații referitoare la noul coronavirus.
„Noi susținem OMS cu un total de 266 de milioane de euro în plus”, a anunțat ministrul Sănătății german, Jens Spahn, la Geneva, joi.
Franța a anunțat că va contribui și ea cu 90 de milioane de euro în plus la finanțarea OMS.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER