Sergio Aguero (32 de ani), atacantul lui Manchester City, este dorit cu insistență de Antonio Conte la Inter Milano. Astfel, formația din Serie A încearcă din răsputeri să forțeze un transfer al vârfului argentinian, în această vară.
Sergio Aguero a fost transferat de Machester City, în vara lui 2011, de la Atletico Madrid, pentru suma de 40 de milioane de euro.
Inter Milano intenționează să-l ofere pe fundașul Milan Skriniar (25 de ani) la schimb pentru Sergio Aguero, notează Calcio Mercato. Antonio Conte este dispus să-l trimită la Manchester City pe Skriniar în schimbul lui Sergio Aguero, o „țintă” mai veche a tehnicianului italian.
Real Madrid vrea neapărat să se întărească în apărare, iar pe Santiago Bernabeu are șanse mari să vină slovacul Milan Skriniar.
Inter cere nu mai puțin de 80 de milioane de euro în schimbul lui Skriniar, conform celor jurnaliștilor de la Mundo Deportivo. Nu este exclus ca Real Madrid să plătească această sumă, mai ales că Zinedine Zidane caută un înlocuitor pentru Sergio Ramos, ajuns deja la 34 de ani.
Skriniar s-a impus imediat la Inter, acolo unde a devenit un om extrem de important în defensivă. În sezonul trecut, el a jucat în 35 de meciuri din Serie A, fiind de fiecare dată titular pentru milanezi.
Milan Skriniar a fost transferat de Inter Milano, în vara lui 2017, de la Sampdoria, pentru suma de 34 de milioane de euro.
48 de milioane de euro este cota lui Milan Skriniar, conform transfermarkt.com
2 pase decisive a dat Milan Skriniar în 35 de partide bifate pentru Inter Milano, în acest sezon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER