Gabi Tamaș și-a reziliat contractul cu Astra Giurgiu, iar fundașul central în vârstă de 36 de ani este la mare căutare în rândul echipelor din România.
Pe lista formațiilor care încearcă să-l convingă pe Gabi Tamaș să semneze se află Dinamo București și Rapid, dar ProSport a aflat că transferul fundașului la gruparea din „Ștefan cel Mare” este blocat de către Ionuț Negoiță.
Gabi Tamaș a fost contactat de Cornel Țălnar și de spaniolii lui Juan Melero Marin fără ca Ionuț Negoiță să știe, toate acetsea pentru a veni la formația care se află în zona de retrogradare din play-out-ul Ligii 1, dar internaționalul român în vârstă de 36 de ani le-a transmis că nu are de gând să semneze cu formația din „Ștefan cel Mare” până mnu este clubul preluat de spanioli.
Mai mult, ProSport a aflat și care este situația lui George Țucudean, un alt fotbalist aflat pe lista de transferuri a lui Dinamo. Atacantul care s-a aflat până acum sub contract cu CFR Cluj este dorit de oficialii din „Ștefan cel Mare” și a fost contactat de Cornel Țălnar, dar răspunsul nu a fost pe placul acestuia.
George Țucudean i-a transmis lui Cornel Țălnar că nu a luat o decizie în ceea ce privește viitorul său și că nu știe dacă mai joacă fotbal, luând în considerare și posibilitatea de a-și pune ghetele-n cui. Atacantul trebuie să își refacă testele la inimă peste câteva luni, iar până nu i se transmite dacă este sănătos nu dorește să semneze cu nicio echipă.
George Țucudean nu este dorit doar de Dinamo, ci și de UTA Arad și Universitatea Craiova. Oltenii au negociat în urmă cu câteva luni cu atacantul echipei naționale a României, toate acestea după ce a intrat în ultimele luni de contract cu CFR Cluj, dar negocierile nu s-au finalizat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER