Una dintre handbalistele de la SCM Craiova, Adriana Gabriela Crăciun Ţăcălie, a fost depistată pozitiv cu coronavirus, după controlul efectuat ieri de întregul lot al echipei din Bănie.
Handbalista de 31 de ani a fost achiziţionată în această vară de SCM Craiova, de la Măgura Cisnădie şi se află în izolare la domiciliu. Originară din Slatina, Adriana Crăciun, care evoluează pe postul de inter dreapta, a mai jucat în carieră la Oltchim, Oţelul, Buducnost, Corona Braşov şi în Franţa, la Fleury.
Toate handbalistele de la SCM Craiova au efectuat testul de COVID 19, cu excepţia rusoaicei Matlashova, care nu s-a putut alătura lotului, din cauza problemelor cu zborurile din Rusia. În schimb, toate jucătoarele românce şi bulgăroaica Ekaterina Dzhukeva au efectuat testul. Vineri, lotul Craiovei efectuează vizita medicală, iar de luni începe pregătirile pentru noul sezon. Mai întâi, Bogdan Burcea îşi va pregăti elevele pe plan local, apoi va urma un cantonament în Grecia.
Adriana Ţăcălie a dat în judecată FRH, pentru a-şi recupera banii pentru recuperare, după o accidentare suferită în 2014 într-un meci al echipei naţionale. Ţăcălie şi-a recuperat banii abia după 4 ani de procese cu FRH. Conform portal.just.ro a fost nevoie însă și de executor judecătoresc pentru ca handbalista să-și primească banii. Federația a fost executată silit, a avut și poprire pe conturi: „Admite cererea de încuviințare a executării silite. Încuviințează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4440 din data de 28.06.2018, Secția a II-a Civilă în dosarul nr. 39083/299/2017, definitivă prin neapelare la data de 14.01.2019, prin poprire, urmărire silită imobiliară, urmărire silită asupra bunurilor mobile incorporale, la cererea creditoarei CRACIUN (fostă Țăcălie) ADRIANA GABRIELA, împotriva debitoarei FEDERAȚIA ROMANA DE HANDBAL, pentru obligațiile ce rezultă din titlul executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare silită ocazionate. Fără cale de atac”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER