Sepsi a început bine play-out-ul Ligii 1, dar acum tremură iar pentru evitarea retrogradării, după eșecul de la Iași, scor 1-3. Leo Grozavu și-ar fi pierdut cumpătul și chiar ar fi lovit un jucător, pe fondul problemelor de la echipă.
Tehnicianul grupării din Sfântu Gheorghe și Lorand Fulop ar fi fost protagoniștii unui episod șocant, după ce Leo Grozavu a dat de pământ cu jucătorii, în urma eșecului din Copou. Fotbalistul ar fi fost lovit de antrenor din senin și s-ar fi ales și cu telefonul mobil spart, conform GSP. Colegii lui Fulop au fost la un pas să reclame incidentul la Poliție.
„S-a acumulat multă tensiune, mai ales după înfrângerea de la Iași. Nu a fost vorba despre violență. Au fost discuții mai aprinse la analiza jocului, nu e ușor nici pentru Leo, nici pentru băieți. S-au acumulat frustrări, nervi. Ultimele rezultate nu ne sunt favorabile. Oboseala își spune cuvântul. Nu a fost vorba despre vreun incident violent, veți vedea că Lorand este în lotul formației noastre pentru meciul de Cupă. Când se leagă câteva rezultate negative, nervii ies la suprafață.
Sperăm ca din toate aceste discuții mai aprinse de ieri să scoatem ce-i bun și asta să se vadă pe teren. Am stat și aseară și azi cu băieții. Totul este în regulă. Suntem focusați pe ceea ce avem de făcut, astfel de discuții nu-și au locul. Avem încredere în Leo și băieți că pot reveni pe acest final de campionat. Ne așteaptă un final greu de campionat, noi am dus echipa aproape de finala Cupei, tot noi trebuie să redresăm și situația din campionat”, a comentat conducătorul lui Sepsi, Cornel Șfaițer.
Sepsi are 4 puncte peste Dinamo în play-out-ul Ligii 1 și este la un pas de finala Cupei României, după ce a bătut clar echipa lui Mircea Rednic în a doua competiție internă, scor 5-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER