FCSB este ieșită din calculele pentru titlu, iar Gigi Becali pregătește deja noul sezon. Patronul roș-albaștrilor a anunțat într-o conferință de presă că Toni Petrea și Thomas Neubert vor ajunge miercuri alături de echipă.
Gigi Becali a „furat” startul și a anunțat deja primele mutări la echipă. Patronul FCSB le-a luat fața celor de al CFR Cluj și l-a anunțat pe Sergiu Buș, atacantul lui Gaz Metan Mediaș, transfer anunțat în exclusivitate de ProSport.
Omul de afaceri pregătește intens și noul sezon, atunci când roș-albaștrii speră să pună capăt seriei de cinci ani consecutivi fără titlu în Liga 1. Bogdan Vintilă este deja istorie, iar locul îi va fi luat de oamenii de nădejde ai lui Laurențiu Reghecampf. Toni Petrea și Thomas Neubert vor ajunge miercuri alături de echipă, spune Gigi Becali.
Despre mutările de la FCSB a vorbit și Florin Tene. Fost jucător în Ghencea și internațional al României, Tene are câteva sfaturi pentru Mihai Pintilii, Thomas Neubert și Toni Petrea, dar se arată surprins de amploarea schimbărilor din staff-ul roș-albaștrilor.
„Eu cred că la experiența lor, lucrând amândoi cu Laur atâta timp, au prins foarte mare experință… eu cred că o să se descurce. Sunt doi antrenori buni, doi foști colegi de-ai mei, suntem și prieteni, ne cunoaștem foarte bine. Eu cred că o să se descurce și, cu această ocazie aș vrea să le spun multă baftă.
Și lui Pintilii la fel, a fost elevul nostru și am lucrat cu el, sper să reușească, e un băiat deosebit. Sper să reușească toți împreună, să aibă rezultate.
Nu prea înțeleg nimic, nu știu… ce am înțeles din presă, asta comentez și eu! Am înțeles că Pintilii o să fie principal, ajutat de Toni Petrea. Thomas o să își facă treaba de preparator. Și Bogdan are experiență bună, cunoaște lotul, poate să îi ajute. Important e să fie echipa redresată”, a declarat Florin Tene în exclusivitate pentru ProSport.
Gigi Becali a anunțat într-o conferință de presă ținută marți venirea noului antrenor al FCSB:
„Mâine voi fi la echipă ca să prezint noul antrenor Toni Petrea și cu Neubert, noul preparator, iar Bogdan Vintilă poate să stea toată viața cu mine, va fi antrenor la echipa a doua. Pintilii va fi antrenor secund până face școala. Pentru că nu are licența, îl pun pe Petrea”, a spus omul de afaceri din Pipera.
Florin Tene a prins o perioadă excelentă în Ghencea, acolo unde a avut oportunitatea să fie coleg cu jucători importanţi din istoria roş-albaştrilor:
”Era nea Imi antrenor, l-am prins pe Lăcătuş, Mihai Stoichiţă a fost antrenor apoi. Ilie Dumitrescu, Belo, Răchită, Matei, Denis Şerban, Reghe. Nu am avut un sezon fantastic, nu am luat campionatul dar în schimb am luat Cupa României, Supercupa, două trofee. Am apărat în Supercupă, am fost rezervă în Cupă.
În Supercupă am jucat cu Rapid şi am bătut 4-0. Rapid cu Mircea Lucescu antrenor, o echipă foarte bună, ei au luat campionatul în anul ăla. Au fost 40.000 de spectatori la Supercupă, pe 23 August. Eram cu Ritli, cu Rotaru, la Rapid apăra Lobonţ. Mi-aduc aminte că după plecarea mea de la Rapid în Turcia a venit Lobonţ.
Venise cu jumătate de an înainte la Rapid, era o speranţă, juca la Hunedoara, a făcut cu noi pregătirea şi chiar m-am uitat la el, avea calităţi, curaj”, și-a amintit Florin Tene pentru Telekom Sport, cu ceva timp în urmă.
Florin Tene a început fotbalul la Dinamo în 1975. A fost promovat 9 ani mai târziu la prima echipă a clubului, dar imediat după debut a fost cedat la Autobuzul Bucureşti. Experienţa sa a continuat la Flacăra Moreni şi Gloria Bistriţa, până când a revenit la Dinamo.
Rapid, Karabukspor, Steaua, Rocar, FC Argeş şi din nou, Dinamo Bucureşti au fost restul echipelor din cariera sa. Florin Tene are 6 selecţii în echipa reprezentativă a României, iar ca antrenor a fost antrenor cu portarii la Sportul, CS Otopeni, Sportul, Dinamo, Petrolul, FCSB, Al Hilal, Litex şi Al Wahda.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER