Dinamo trăiește cea mai cumplită perioadă din istoria clubului, dar și una în care speranțele suporterilor sunt la cote înalte. Fanii care se ocupă de Programul DDB anunță atingerea unui nou prag: 8000 de membri are acum proiectul socios, prin care fanii speră să salveze clubul.
Ultrașii lui Dinamo au anunțat în mai multe rânduri că atingerea pragului de 10 mii de suporteri va garanta preluarea și salvarea clubului din mâinile lui Ionuț Negoiță. Programul DDB mai are câțiva pași până la atingerea acestei limite.
Suporterii au început să își facă simțită prezența și în deciziile care contează în club. Fanii au cerut schimbarea lui Adrian Mihalcea, iar numele propuse de Ionuț Negoiță au fost refuzate de fani, care l-au cerut pe Gheorghe Mulțescu. Mutarea a fost anunțată în exclusivitate de ProSport.
Mai mult, noul staff al lui Dinamo va fi plătit de către fani doar în cazul salvării de la retrogradare. Suporterii din Peluza Cătălin Hîldan anunță depășirea unui alt prag. Iată mesajul postat pe pagina de facebook a suporterilor:
„SUPORTERI DE MILIOANE! ProgramDDB tocmai a depășit pragul de 8000 de membri și este gata să spargă un alt prag, cel al sumei totale de 3 MILIOANE de lei din cotizații, donații și bilete online.
Este o realizare extraordinară și în același timp neașteptată pentru un club din România. Dorim să-ți mulțumim pentru că ești parte din acest proiect!
Mulți dintre membrii DDB, mai ales dintre cei cu venituri mai mari, atât din țară cât și din străinătate, ne-au solicitat crearea unei categorii intermediare de membri. Cei mai mulți au sugerat o cotizație de 50€/lună. Am lucrat la acest lucru și de astăzi punem la dispoziția membrilor categoria DDB PREMIUM, cu o cotizație de 48€/lună, cu posibilitatea de a achita această sumă lunar, prin plăți care se fac în mod automat.
Oricare dintre membrii DDB poate face trecerea de la categoria standard la categoria PREMIUM, urmând să primească un alt card, dar păstrând actualul număr de membru. Plățile pot fi întrerupte în orice moment. De asemenea, există și posibilitatea de a reveni în orice moment la categoria standard.
Am dat drumul și unei alte categorii, ELITE PREMIUM, cu valoare de 19.480€/an, pentru că am primit și astfel de solicitări.
Cu oameni ca voi, cu suporteri ca tine, dispuși să sacrifice din ce este al lor, DINAMO NU VA MURI NICIODATĂ!
Sperăm ca și evoluția echipei să se ridice în curând la un alt nivel de dăruire și de performanță.
Acesta este link-ul pentru cei care încă nu au devenit membri DDB și pentru cei care vor să treacă la categoria PREMIUM: www.programddb.ro
Îți mulțumim pentru toată susținerea ta! Echipa DDB”, se arată în mesajul suporterilor.
Entuziasmul suporterilor este crescut și după numirea lui Gigi Mulțescu la echipă. Cu toate acestea, Cornel Dinu crede că celui poreclit SMURD îi va fi foarte greu.
„Şi Klopp dacă vine sau Guardiola… doar mircaolul îi salvează cu jucătorii ăştia. Dinamo e apropiată doar de Clinceni şi de Târgovişte, ca lot. Gigi e un om cu care am lucrat şi un om care ştie fotbal, dar s-au aşezat anii peste el. Nu îmi permit să fac judecăţi de profunzime pentru că ţin la el din multe puncte de vedere. El a creat fotbal. Acum nu ştiu ce capacitate are să mai creeze în continuare şi să se impună într-un vestiar ca cel de la Dinamo”, a spus Dinu, la Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER