Ambasadorul Betfair, Dimitar Berbatov, este de părere că Dennis Man trebuie să aibă ambiție și să nu fie distras de la obiectivele sale în străinătate.
Fostul jucător bulgar, Dimitar Berbatov spune că jucătorilor din Balcani le este greu să joace într-un campionat mare în vest.
Vorbind în calitate de ambasador Betfair despre un eventual transfer al lui Dennis Man în Anglia sau Italia, Berbatov crede că pentru român ar trebui să fie primordial să nu uite care sunt obiectivele sale ca fotbalist. „Ca un jucător din Balcani, să te muți în altă țară ca să joci fotbal, este dificil. Să joace în Anglia sau Italia este o provocare uriașă, pentru că va experimenta multe lucruri noi – cultura, un alt fel de fotbal și antrenamentele diferite. În același timp, însă, este cel mai bun scenariu pentru un jucător, pentru că dacă își îndeplinește obiectivele și câștigă, va fi și mai mulțumit. Se bucură mai mult de toate, venind dintr-o țară mai mică”, a spus Berbatov.
Fostul mare fotbalist a continuat: „Așa a fost și pentru mine când am ajuns să joc pentru United și am devenit cel mai bun marcator în Premier League. A fost mai special, venind dintr-o țară mai mică, să cresc și să ajung să am succes. Am fost mai mândru și mai bucuros cu ce am realizat. Ar fi similar și în cazul lui Dennis Man, venind din România”, crede jucătorul care a făcut pasul către fotbalul mare la Bayer Leverkusen, fiind transferat de la ȚSKA Sofia la vârsta de 20 de ani.
„Cu toții suntem băieți din Balcani. Dacă rămâne concentrat și nu uită care sunt obiectivele pe care le are în față, se va descurca ok. Nouă, celor din Balcani, ne place să petrecem mai mult, uneori. Ne place viața și toate plăcerile ei, însă Man va trebui să sacrifice lucrurile astea puțin pentru a se concentra pe ce are de făcut. Va trebui să aibă mereu în vedere faptul că vrea să devină un fotbalist mare. E normal să aibă momente bune și mai puțin bune, însă trebuie să țină cont de obiectivul său, este esențial”, a mai spus Berbatov.
„Va trebui să rămână puternic, în special în vremuri de criză, și nu ar trebui să-și pună bețe în roate spunându-și că după câteva luni mai dificile mai bine se întoarce acasă. Ar trebui să rămână acolo și să dea tot ce poate. În felul acesta măcar nu ar avea regrete, fiindcă ar putea spune că a făcut tot ce a putut”, a completat acesta.
Berbatov își amintește de dificultățile avute odată cu transferul său la Bayer Leverkusen, menționând că jucătorii veniți din zona balcanică trebuie să fie puternici mental: „Când m-am mutat din Bulgaria în Germania, lucrurile erau diferite, erau alte vremuri. Nu știam limba, am mers la aeroport singur și am zburat acolo, unde am fost preluat de oameni ai clubului pe care nu îi știam. M-am regăsit într-un mediu nou, cu jucători noi, totul era nou. Primele luni au fost foarte dificile, fără să știu pe nimeni, fără să știu limba, fără să cunosc împrejurimile”.
E ușor să ajungi să ai câteva meciuri slabe, să începi să simți că lucrurile nu merg cum îți dorești și să te gândești că poate nu ai făcut alegerea bună, că poate ar trebui să te întorci, că îți e dor de familie. Este o situație în care trebuie să rămâi puternic, să muncești din greu și să fii încrezător că totul va fi bine – Dimitar Berbatov
„Ține de fiecare jucător și de ambiția sa, în special în cazul celor care vin din Balcani, care primesc rar oportunități de a juca în unele dintre campionatele de top. Dacă cineva îți oferă o astfel de șansă, trebuie să profiți de ea și să nu te mai uiți înapoi. Nu poți compara fotbalul din România, Bulgaria sau Serbia cu cel din Anglia, Italia sau Germania. Din păcate, este foarte diferit. Astfel, ca jucător din partea asta a Europei, trebuie să îți dovedești valoarea în afara țării. Când reușești să faci asta, credeți-mă, succesul este cu atât mai dulce”, a concluzionat Berbatov.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER