Cine este singurul român care a absolvit în pandemie masterul „Football Business” organizat de Institutul Johan Cruyff în colaborare cu FC Barcelona | EXCLUSIV

Cine este singurul român care a absolvit în pandemie masterul
MIhai Consatntinescu, absolvent al Insitutului Johann Cruyff
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Constantinescu e un nume care spune multe în muzică, dar care nu are nicio legătură cu fotbalul. Totuși, un român, Mihai Constantinescu (51 de ani), a absolvit în pandemie masterul „Football Business” organizat de Institutul Johan Cruyff în colaborare cu FC Barcelona.

Master pe care l-a mai realizat fostul mare internațional Daniel Prodan în 2014 și mai puțin cunoscutul Vlad Iacob în 2019.

Studentul care a sesizat că teza sa de master are titlul similar cu lucrarea lui Copos: „Profesorul Brezeanu spune că teza mea a fost modestă. Știți ce notă mi-a dat? 10!”. Interviu cu Brezeanu: „Copos a citat, e onest, nu ca Ponta, plagiator”

„E o pasiune pe care am transformat-o într-o meserie. În 2020 în sportul mondial e nevoie de management și sper să aplic cunoștințele mele și în România dacă mi se va cere ajutorul. Dacă nu, o voi face în străinătate. Important e că văd altfel sportul și îmi doresc să pot contribui și eu la succesul unui club”, a declarat pentru Prosport Mihai Constantinescu.

Cine este Mihai Constantinescu?

În perioada copilăriei, are o atracție pentru sport, cu fotbalul la nivel de amator, dar a practicat atletismul de performanță la C.S.Petrolul, cu rezultate la nivel national. A dorit să urmeze IEFS, dar nu a ajuns la examenul de biologie. Motiv pentru care a picat. Continuă cu atletismul, stagiul militar efectuandu-l in cadrul CSA Steaua.

La 23 de ani, după 3 ani de locuit în Franța, cu o experiență chiar și în Legiunea Straină, unde a realizat rapid ca nu se regăsește după doar o lună, revine în România, intrând în misterioasa industrie a cazinourilor unde petrece 24 de ani. A deținut functii de top management inclusiv în California, Statele Unite, acolo unde s-a stabilit încă din 2010.

Institutul Johan Cruyff este înființat în 1999

La Federatia de Fotbal din Statele Unite obține o Licenta de Antrenor U14. Apoi urmează cursuri de Management si Scounting.

Cu un dosar minuțios, bine pregatit, cu recomandări de la cluburi și de la Federația de Fotbal de peste ocean, absolvent al unei Facultati de Drept si Administrație Publică ,vorbitor de limba engleză și franceză, dublă cetățenie romano-americană, în 2019 obțin admiterea la Institutul Johan Cruyff, Masteratul în Football Business in parteneriat cu F.C.Barcelona.

Îmi doresc să mă împlic în fotbal. Mare problemă în sportul nostru e profesionalizarea. Sper să pot ajuta alți oameni să devină mai buni în ceea ce fac

Mihai Constantinescu

Se ocupă de pregîătirea academică, acumulării informațiilor, practicilor si tehnicilor de management ale clubului F.C.Barcelona, prezenta românului la Barca si la birourile clubului, fiind aproape zilnica,iar nu in ultimul rand stagiile si deplasarile efectuate la Atletico Bilbao, Deportivo Alaves și Real Sociedad.

A fost un nou an în care institutul Johan Cruyff a oferit acces la aceste cursuri, în care studenţii au putut lua lecţii de la profesionişti din industria fotbalului şi în management sportiv.

Sedii în 9 orașe din întreaga lume

Fondat în 1999, Institutul Johan Cruyff are sedii în Spania (Barcelona), Olanda (Amsterdam, Groningen, Roosendaal, Enschede, Tilburg), Suedia (Stockholm), Mexic (Ciudad de Mexico) şi Peru (Lima), dar oferă acces la cursuri şi online. Abia din 2017 a introdus şi acest master dedicat 100% afacerilor din fotbal, în parteneriat cu FC Barcelona.

Cea mai bună explicaţie pentru ceea ce înseamnă acest program e oferită de Marta Plana, director al FC Barcelona ce coordonează proiectul Barça Innovation Hub: „Alături de institutul Johan Cruyff ne-am propus realizarea acestui master pe modelul de business al FC Barcelona deoarece suntem un club diferit şi credem că şi alţii pot învăţa din ceea ce facem noi. Suntem convinşi că putem contribui la construirea viitorilor lideri din managementul sportiv şi că astfel putem aduce îmbunătăţiri industriei fotbalului şi, fără dubii, să devenim şi noi mai buni!”

PROFESORI:

– Marcos Picallo Aquilar – F.C.Barcelona
– Dr.Oliver Seitz – Academic Director of the Master in Football Business of Johan Cruyff Institute in partnership with FC Barcelona and, since July 2019, also Head of Scouting & Analytics at Club Athletico Paranaense (Brasil)
– Richard Denton – Academic Director of the Master in Sport Management at Johan Cruyff Institute Amsterdam
– Lukas Dorda – Sports Marketing & Sponsorship Consultant
– Daniel Martin – Group Chief Financial and Operations Officer at Al Jazira Sports and Cultural Club of the UAE Pro-League
– David Goldblatt – Sports writer, broadcaster, sociologist, journalist and author
– Elena Serrano – ICT teacher (UOC university)
– Irsan Widarto – Wannabe astronaut, co-founder X-Hive (acquired by EMC), CTO at iChoosr
Pierre Maes – Sports media dealmaker and strategist – Author ‘Le Business des Droits TV du Foot’ (Editions FYP – Mars 2019)
– Richard Giulianotti – Professor of Sociology, Loughborough University and at Durham University
– Stephen Morrow – Senior Lecturer in Sport Finance at the University of Stirling
+ F.C.Barcelona Departments Heads

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Greşeala din 2003" făcută de Gigi Becali care l-a costat brandul Steaua! Fostul conducător de la CSA rupe tăcerea: "Au…
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul n-a vrut să-l opereze
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul…
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul politician, de fapt
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul politician, de fapt
Mașinile pe benzină și motorină, interzise. Ordin UE pentru toate țările: Punem rapid în practică
Mașinile pe benzină și motorină, interzise. Ordin UE pentru toate țările: Punem rapid în practică
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers imediat la ei
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers…
×