Dumitru Dragomir (74 de ani), fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, suspectează faptul că au existat jocuri de culise împotriva echipei CFR Cluj.
După ce aproape toți jucătorii de la CFR Cluj au fost depistați pozitiv cu coronavirus, iar ulterior au fost testați negativ, Dumitru Dragomir crede că cineva a încercat să o scoată din cursa pentru titlu pe CFR Cluj.
Cu toate acestea, fostul președinte al LPF consideră că echipa lui Dan Petrescu o va învinge pe Universitatea Craiova în meciul direct, fiind echipa mai odihnită, deși îi consideră pe olteni campioni într-o mare măsură. Dumitru Dragomir a venit cu o propunere incredibilă pentru acordarea titlului în Liga 1.
„Cu CFR n-a fost în regulă. Cineva a vrut să le bage bețe în roate sau altceva a fost acolo! Craiova e aproape de titlu, 65-70 la sută Craiova e campioană.
Are de partea ei și meciul egal cu CFR-ul. Dar poate și pierde, clujenii sunt odihniți. Va juca mai bine, o să vedeți. Tare mă tem că Universitatea Craiova nu bate CFR-ul. Dar are și avantajul meciului egal”, a spus Dumitru Dragomir, la Digi Sport.
S-a speculat și faptul că CFR Cluj și-ar fi măsluit singură testele pentru a amâna meciurile, însă Liga Profesionistă de Fotbal, prin vocea secretarului general Justin Ștefan, nu crede într-o asemenea variantă.
„Ne-au surprins testele de la CFR Cluj, dar când apare un test pozitiv ancheta este preluată de cei de la DSP și nu am de ce să mă tem de profesionalismul medicilor. Am văzut că și la Mogoșoaia au fost niște angajați testați pozitiv, iar după aceea negativ. Ar fi păcat să plec de la ideea că un club simulează un astfel de lucru…
Trebuie să pornim de la prezumția de nevinovăție! Cei de la CFR Cluj au un program încărcat. De ce să fi făcut asta? CFR Cluj s-a retestat, din ce mi s-a spus, în fiecare zi de atunci. DSP Ilfov a transmis ancheta la DSP Cluj”, a declarat Justin Ștefan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER