Mirel Rădoi a intrat deja în febra meciul cu Islanda. Mai are mai puțin de trei luni și este îngrijorat. Naționala începe timid partidele și apoi îi este tare greu să mai revină. Selecționerul a identificat cauza. Jucătorii nu se concentrează suficient.
Mirel Rădoi a fost numit selecționerul naționalei de seniori acum opt luni. Nu a apucat să debuteze după ce pandemia de COVID-19 a bulversat programul competițiilor de fotbal și nu numai. Prima partidă ar fi trebui să o joace cu Islanda, la finalul lunii martie. Acum partida de baraj se va disputa pe 8 octombrie, iar în septembrie vor începe și partidele din Liga Națiunilor.
„Este greu să așteptăm atâtea luni, iar după aceea, în trei luni de zile, ca la box… este totul… vin una după alta.
Este important ca la finalul celor trei luni, în care jucăm meciurile din Liga Națiunilor și acest baraj, să fim calificați la Campionatul European și să fim pe un loc cât mai bună în această grupă, chiar primul dacă se poate”, a declarat selecționerul naționalei de seniori.
PROGRAMUL NAȚIONALEI ROMÂNIEI pentru calificarea la Campionatul European: 8 octombrie. Meciul cu Islanda în semifinala play-off-ului 12 noiembrie. În cazul unui succes cu Islanda va urma finala cu echipa care va câștiga duelul Bulgaria-Ungaria
În Liga Națiunilor, România se va afla într-o grupă alături de Austria, Norvegia și Irlanda de Nord. Partidele se vor disputa în septembrie – noiembrie 2020:
Vineri, 4 septembrie: Norvegia – Austria, România – Irlanda de Nord (ora 21:45) Luni, 7 septembrie: Austria – România, Irlanda de Nord – Norvegia (ora 21:45) Joi, 8 octombrie: Irlanda de Nord – Austria, Norvegia – România (ora 21:45) Duminică, 11 octombrie: Norvegia – Irlanda de Nord (ora 19:00), România – Austria (ora 21:45) Sâmbătă, 14 noiembrie: România – Norvegia (ora 19:00), Austria – Irlanda de Nord (ora 21:45) Marți, 17 noiembrie: Austria – Norvegia, Irlanda de Nord – România (ora 21:45)
Mirel Rădoi a muncit foarte serios și în această perioadă în care naționala nu a avut meciuri. Și-a mască și a fost în tribune la multe partide din Liga 1, dar a ținut legătura și cu fotbaliștii din străinătate. A identificat una din problemele primei reprezentative.
„Naționala României, indiferent de adversar, are probleme la începutul partidei… nu doar cu echipele nordice. Din ce am observat cu toate echipele pe început de joc avem mari probleme.
Nu reușim să înscriem, adversarii au ocazii, iar asta nu vine de la antrenorul de pe bancă… asta vine din concentrarea jucătorilor”, a declarat Mirel Rădoi la TVR Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER