După ce suporterii echipei lui Adrian Mititelu i-au mâzgălit casa şi sediul firmei lui Sorin Cârţu cu mesaje jignitoare, chiar obscene, legenda Ştiinţei a fost „răzbunată” de fanii Universităţii Craiova, care au avut iniţiativa de a-i imortaliza lui „Sorinaccio” chipul pe un zid din centrul oraşului, în parcul din Piaţa „William Shakespeare”, lângă Teatrul Naţional din Bănie.
Muralul a fost realizat în noaptea de marţi spre miercuri, un tânăr profesor de la Liceul de Artă „Marin Sorescu”, cel care a pus în practică ideea fanilor craioveni, care s-au implicat sufleteşte şi financiar în acest proiect.
Rămâne de văzut dacă pictura va scăpa în viitor de spray-urile celor care i-au vandalizat căminul golgheterului Ştiinţei din cupele europene, cel care a cucerit titlul cu Universitatea Craiova ca jucător şi antrenor şi se află aproape de a şi-l adjudeca şi din postura de preşedinte.
Campania de imortalizare a chipurilor legendelor Ştiinţei a demarat anul trecut, când, la un an de când Ilie Balaci a dispărut dintre noi, imaginea sa a fost zămislită pe un perete de pe strada Unirii, în apropiere de Piaţa „Mihai Viteazul”. Ideea este preluată de la Napoli, de la muralele cu Diego Maradona, iar craiovenii nu se vor opri aici, urmând să înnobileze şi alte construcţii din centrul Băniei cu figurile legendelor Ştiinţei Craiova. Singura glorie a Universităţii care are şi statuie este Ion Oblemenco, chiar lângă stadionul care poartă numele „Tunarului”.
„Eu o să-mi fac un tatuaj cu leul de pe stema Universității Craiova. Merită să am simbolul oltenilor tatuat pe mine, am ajuns așa, spre sfârșit, în ceea ce înseamnă activitatea mea la această echipă. Nu discut dacă vom fi sau nu campioni, sunt pe principiu să vorbim despre fiecare meci în parte. Preferăm să facem analiză decât să facem preview-uri”, a declarat Sorin Cârțu în exclusivitate pentru pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER