Viorel Cataramă, milionarul care a vrut să cumpere Dinamo, propune o soluție inedită pentru stabilirea campioanei României.
Fost candidat la alegerile prezidențiale din 2019, Viorel Cataramă a negociat în același an cu Ionuț Negoiță, pentru a achiziționa clubul Dinamo. Acesta propune ca meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj să se joace la victorie, precum o finală.
„Am o soluție pentru Liga 1: meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj să se joace numai la victorie. La scor egal, să fie prelungiri și penalty-uri! Ca o adevărată finală (de campionat)”, a declarat Viorel Cataramă, pentru ProSport.
Întâlnirea de luni, 3 august, dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj poate decide campioana României.
Singura condiție însă pentru ca una dintre echipe să fie desemnată câștigătoarea titlului în acest sezon este ca meciul să nu se termine la egalitate.
În cazul în care vom avea parte de o remiză, atunci va fi absolut necesar ca meciul amânat dintre Astra Giurgiu și Universitatea Craiova să se dispute, pentru că o victorie a oltenilor la Giurgiu i-ar face campioni, fiind o diferență de doar două puncte între ei și rivala CFR Cluj.
Oltenii, prin vocea patronului Mihai Rotaru, speră totuși la o victorie la masa verde în meciul cu Astra Giurgiu, care a fost amânat de patru ori din cauza cazurilor de coronavirus apărute. Această decizie plus cel puțin un egal în meciul cu CFR Cluj ar aduce titlul în Bănie după 29 de ani.
CFR Cluj însă, pe bună dreptate, speră să nu se apeleze la o asemenea variantă, iar campionatul să fie decis pe teren.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER