Oltenia freamătă datorită meciului care se va juca astăzi, 3 august, dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj care va decide campioana din acest sezon de Liga 1. Gică Craioveanu, directorul de imagine al Craiovei, a venit în țară special pentru meciul cu CFR Cluj, acesta fiind stabilit în Spania.
„Grande” a povestit cu ce l-a „amenințat” fiul său, în vârstă de 19 ani, pentru a-l face să meargă la meciul Universității Craiova.
Gică Craioveanu susține că fiul său i-a spus că îl va da afară din casă dacă nu va merge să o susțină pe Craiova la meciul cu CFR. Acesta speră ca la finalul partidei de diseară Universitatea Craiova să sărbătorească câștigarea titlului de campioană.
„Vă salut cu drag, leilor! M-am întors acasă pentru meciul de mâine, un meci în care mi-am pus de la începutul campionatului cele mai mari speranțe, cele mai mari iluzii. Am venit la meciul cu FCSB și am reușit să câștigăm.
Am venit și acum și am avut ceva emoții, o dispută cu băiatul meu Alexandru, pentru că mâine făcea 19 ani și mi-a spus «Papa, dacă nu mergi la meciul ăsta, te dau afară din casă».
Aşa că este un motiv de orgoliu să fiu mâine (n.r. azi) alături de băieți și sper ca împreună să-i împingem de la spate și să reușim să fim campioni”, a spus Gică Craioveanu.
Jucătorul formației din Bănie a fost surprins în timp ce bloca toate persoanele care aveau comentarii pozitive despre CFR Cluj pe live-ul unui youtuber care se juca un joc video. Andrei Ivan este unul dintre adminii canalului youtuber-ului respectiv. Interesant este faptul că live-ul la care a luat parte Andrei Ivan a avut loc în jurul orei 4:00, cu aproxiamtiv 16 ore înainte de meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER