FC Viitorul nu a avut un sezon prea bun, formația constănțeană nereușind să se califice în play-off-ul Ligii 1. Însă, gruparea de la malul mării a reușit să câștige cu ușurință play-out-ul. Echipa patronată de Gică Hagi vrea să scape de jucătorii care nu au prins minute în acest sezon, astfel că FC Viitorul a anunțat despărțirea de mijlocașul Cosmin Bîrnoi.
Cosmin Bîrnoi (22 de ani) a fost transferat de FC Viitorul, liber de contract, la începutul acestui an, de la Poli Iași. Acesta mai avea contract până în 2022.
Tânărul mijlocaș nu a reușit să se impună în primul „11” de la FC Viitorul, astfel că cele două părți au hotârăt încetarea contractului pe cale amiabilă.
„FC Viitorul Constanţa şi mijlocaşul Cosmin Bîrnoi au ajuns la un acord pentru încetarea pe cale amiabilă a relaţiilor contractuale. În vârstă de 22 de ani, Bîrnoi a ajuns la formaţia noastră la începutul acestui an, dar nu a evoluat decât într-un singur meci” , se arată într-un comunicat pe site-ul oficial al clubului FC Viitorul.
Președintele lui FC Viitorul nu a fost surprins de decizia lui Gică Hagi de a pleca de la formația constănțeană din postura de manager și a oferit o primă reacție în exclusivitate pentru ProSport.
„Știam de decizia lui Gică de câteva săptămâni. El a tot anunțat că va veni un moment în care va face un pas în spate. Sunt 10 ani grei, a luat proiectul de la zero și l-a construit, după 5 ani a decis să stea și pe bancă.
Acum a venit clipa în care se retrage din acest rol, dar va continua munca în cadrul Academiei și a clubului, va continua să coordoneze tot ce înseamnă copii și juniori. Noi avem câteva soluții pregătite, am urmărit din timp să fie totul gata când va fi cazul.
Vom anunța numele la finalul sezonului, așteptăm să vedem când se va termina campionatul. E o pauză binemeritată pe care Gică o ia, mulți poate l-au luat în glumă”, a declarat Gică Popescu, în exclusivitate, pentru ProSport.
150.000 de euro este cota lui Cosmin Bîrnoi, conform transfermarkt.com
1 singură partidă a bifat Cosmin Bîrnoi în tricoul lui FC Viitorul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER