Cfr Cluj s-a impus în Bănie, deşi n-a avut antrenorul principal pe bancă, şi nu orice antrenor, ci cel mai bun din Liga I, Dan Petrescu fiind artizanul succeselor CFR-ului.
Clujul a fost pe final de campionat o echipă afectată de cazurile de coronavirus, nu s-a antrenat o bună perioadă, era oarecum traumatizată de aceste ghinioane, după cum mărturiseau mai mulţi jucători, dar a câştigat ultimele 3 meciuri.
Echipa din Gruia nu s-a putut bizui pe 3 titulari în aceste jocuri: Djokovic, Manea şi Păun, toţi cu coronavirus.
Clujul a fost nevoită să joace 3 meciuri în 6 zile, chit că primele două au fost mai uşoare (deşi, la ce replică a dat Craiova, a părut cel mai facil adversar pentru clujeni).
Clujul a fost o echipă motivată chiar de veştile venite dinspre Craiova, care pregătea sărbătoarea, iar Deac a punctat la final acest lucru.
CFR a câştigat în Bănie cu armele pe care oricine i le cunoştea: fazele fixe, la care Deac este servant şi Vinicius excelează la finalizare. Iar Craiova era avizată din tur, în Gruia, când tot cei doi au fost artizanii egalării. După meci, craiovenii spuneau că fuseseră puşi în temă, numai că nu au avut reacţie, iar atunci au o mare problemă.
Declaraţiile lui Mateiu de la final sunt halucinante. De fapt, dacă abordezi un astfel de meci cu un astfel de căpitan, neinspirat şi pe teren şi în declaraţii, e greu să pretinzi campionatul.
În timp ce Craiova nu a avut antidot pentru armele principale ale clujenilor, Dan Petrescu a contracarat punctele forte ale oltenilor. L-a blocat excelent pe Cicâldău, Bordeianu şi Itu având sarcini precise în acest sens. Construcţia de la portar către fundaşi a fost permisă cu limită, iar dezvoltarea jocului între linii şi mingea a doua au fost confiscate de oamenii „Bursucului”.
Deşi Susic a fost titular şi a declarat forfait în ultima clipă, Burcă s-a descurcat excelent în dreapta, la fel ca în cupele europene, şi l-a anihilat pe Mihăilă, care practic nu a existat pe teren.
Stoperii Craiovei, Acka şi Cosic, care păreau să dea semne de revenire de la venirea lui Bergodi, au prins din nou o zi precum cele dinaintea pandemiei, adică execrabilă. Nu doar că n-au împiedicat golurile, ba chiar le-au provocat. Acka luftează şi acordă corner, apoi Vinicius reia de lângă el. La reuşita lui Boli, ambii stoperi ai lui Bergodi au fost în culpă, fără reacţie. Penalty-ul la golul 3 a fost comis de Cosic.
Paradoxal, cei mai buni jucători ai Craiovei au fost cei apăruţi în formula de bază în partea a doua a campionatului, Nistor şi Vlădoiu, restul colegilor fiind sub nivelul necesar la un asemenea meci.
Craiova a fost scoasă din ritm de perioada de două săptămâni fără meci disputat, fiind bulversată de cazurile de coronavirus apărute în staff, apoi de amânarea şi în cele din urmă anularea meciului cu Astra, nici antrenamentele neputând fi făcute în regimul normal.
Craiova nu a părut pregătită nici fizic, dar nici mental pentru un astfel de meci. Majoritatea celor trimişi pe teren nu au câştigat niciodată vreun trofeu şi nu au jucat meciuri de o asemenea importanţă, le-au tremurat picioarele, după cum recunoaştea şi antrenorul Bergodi.
Jucători cu experienţă precum Mateiu şi Vătăjelu au fost „mâinile moarte” ale Craiovei, în timp ce veteranii de la CFR, Deac sau Vinicius, au fost decisivi.
S-a tot vorbit de un complex al Craiovei în faţa FCSB, dar se pare că oltenilor se place să-i vadă şi pe cei de la CFR sărbătorind. Acum 2 ani, clujenii au câştigat Supercupa în Bănie, anul trecut, în penultima etapă, CFR s-a încoronat după victoria din ultima etapă, cu Craiova, în Gruia, iar acum ardelenii au sărbătorit din nou un trofeu în fieful oltenilor.
Titlul s-a decis şi prin programarea FRF, în special a finalei Cupei. Dacă formaţia clujeană le-ar fi întâlnit pe FC Botoşani şi FCSB când erau motivate, înainte de finala Cupei României, iar Craiova ar fi jucat şi ar fi câştigat meciul cu Astra, atunci Universitatea ar fi putut fi campioană înainte de meciul direct cu CFR Cluj.
FRF a anunţat cu câteva ore înainte de meci că egalul transformă „finala campionatului” chiar într-o finală, cu prelungiri şi penalty-uri în caz de egalitate, ceea ce a oferit un alt confort CFR-ului. Clujenii ar fi avut altă abordare dacă ştiau că oltenii mai au un meci de disputat şi ar fi riscat să piardă titlul apoi.
Craiova nu a avut nici susţinerea, dar nici presiunea fanilor în această cursă pentru titlu. La Craiova, publicul te penalizează pentru orice pas greşit, pentru orice gafă şi mai degrabă oltenii nu ar fi ajuns în această situaţie, de a juca un meci decisiv pentru titlu, dacă ar fi jucat cu spectatori. Cu excepţia acestui ultim meci, jucătorii au părut mai relaxaţi fără spectatorii care ar fi amplificat presiunea.
CFR Cluj a meritat titlul, datorită parcursului în acest sezon, în campionat şi în cupele europene, al continuităţii pe banca tehnică, a unui lot stufos, cu salarii enorme pentru Liga I, chiar dacă nu sunt plătite de ceva vreme, cu un lot experimentat.
Craiova ar fi meritat titlul, fiindcă a fost cea mai spectaculoasă echipă din Liga I, cea mai ofertantă la capitolul fotbal, media de ocazii şi posesia fiind elocvente în acest sens. De asemenea, publicul din Bănie ar fi meritat cel mai mult titlul, atmosfera creată, chiar şi pe timp de pandemie, fiind senzaţională, inclusiv după ratarea titlului. CFR Cluj s-a încoronat campioană a treia oară consecutiv, în timp ce Craiova este vicecampioană după 25 de ani, de când generaţia lui Craioveanu a terminat pe locul secund, după Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER