Andrei Ciolacu (27 de ani) a revenit în România după o scurtă perioadă petrecută în fotbalul italia. Atacantul a semnat cu FC U Craiova și va juca în Liga 2. Acesta nu a avut cuvinte frumoase la adresa rivalei din Liga 1, Universitatea Craiova.
Andrei Ciolacu a evoluat, ultima dată, în Liga 4 din Italia, la Avezzano.
Atacantul din Bănie susține că speră ca în sezonul viitor de Liga 2 să promoveze FC U Craiova și Rapid, deoarece își dorește revenirea echipelor de tradiție în Liga 1.
Acesta nu a avut cuvinte frumoase la adresa formației patronate de Mihai Rotaru. Ciolacu a comparat-o pe Universitatea Craiova cu echipele înființate pe vremea regimului comunist, deoarece a fost promovată direct în Liga 2.
„Mi-aș dori să promovăm împreună, bineînțeles. Liga 1 are nevoie de echipe de tradiție, cu suporteri.
Nu cunosc foarte bine toate straturile acestui război. Știu doar că nu este normal ca o echipă să fie înființată direct în Liga 2, iar apoi oamenii care au participat la acest demers să recunoască faptul că nu a fost o decizie legală și nici morală. Asemăn situația cu echipele fondate și adăugate la fel de abuziv în Liga 1 prin anii 1947-1948”, a declarat Andrei Ciolacu pentru GSP.
Marcel Pușcaș s-a despărțit, la finalul lunii trecute, de echipa patronată de Adrian Mititelu, FC U Craiova. Anunțul a fost făcut de Marcel Pușcaș pe pagina personală de Facebook.
Pe data de 11 oct 2018 Marcel Pușcaș a fost numit în funcția de președinte la FC U Craiova.
„Din păcate, începând de azi, raporturile mele cu FCU 1948 s-au încheiat. Doresc succes echipei!”, a scris Marcel Pușcaș pe pagina de Facebook.
„Despărțire de Marcel Pușcaș.
Contractul lui Marcel Pușcaș, ca președinte al clubului nostru, a expirat pe data de 30 Iunie.Din nefericire, nu s-a ajuns la o înțelegere pentru prelungirea acestui contract.Clubul îi mulțumește lui Marcel Pușcaș pentru cele 18 luni de colaborare și ii urează succes în activitate”, se arată în comunicatul emis de club.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER