Florin Prunea, fostul manager general de la Dinamo, a ieșit la atac și îi critică inclusiv pe suporteri pentru atitudinea pe care aceștia o au. Principalul vinovat pentru situația gravă în care se află Dinamo, în opinia lui Florin Prunea, este președintele Bogdan Bălănescu.
Dinamo a fost salvată in extremis de la retrogradare, după decizia luată de FRF de a schimba sistemul Ligii 1.
Florin Prunea nu înțelege atitudinea suporterilor care cer plecarea tuturor oamenilor din club. În plus, acesta îl desemnează pe Bogdan Bălănescu vinovatul principal pentru faptul că Dinamo a fost aproape, în sezonul acesta, să retrogradeze în Liga 2.
„Trebuie schimbat totul din temelii. Trebuie făcut un club corect, care să nu mintă jucătorii și trebuie să vină oameni care știu ce înseamnă Dinamo și care au mai făcut administrație. Dacă îl pui pe unu care nu a condus nici măcar o căruță… ați văzut ce s-a întâmplat.
Nu îi mai înțeleg nici pe suporteri. Ce vă face Bălănescu ăsta? Vă are cu ceva la mână? Toată lumea afară, afară, dar nimeni nu ia nicio decizie. El e principalul responsabil pentru ce s-a întâmplat în acest sezon la Dinamo, el a avut pixul în mână, el a negociat, el a făcut plăți, el a negociat cu jucătorii, impresari și așa mai departe. Eu chiar nu înțeleg ce mai așteaptă oamenii ăștia.
Dinamo are un deficit numai în acest an de peste 2 milioane de euro, de unde să îi recuperezi?
Unde sunt (n. r. spaniolii)? Că nu îi mai vedem, nu i-am văzut niciodată. În momentul de față, Dinamo are un patron. El este Ionuț Negoiță, noi vorbim pe supoziții. Nu știm nimic, când se va finaliza tranzacția putem să spunem că ei sunt proprietarii. Nu știu dacă sunt nici discuții, cred că e mult praf aruncat pentru imagine…”, a declarat Florin Prunea la PRO X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER