Edinson Cavani a vorbit pentru prima dată după plecarea de la PSG, din această vară. Starul uruguayan spune că este pur și simplu șocat de decizia luată de francezi de a nu-i rezerva un loc în fotografia jubiliară realizată de clubul din Paris la împlinirea a 50 de ani de viață.
Edinson Cavani a declanșat un scandal în toată regula la Paris după ce a decis să nu își prelungească contractul scandent în această vară pentru câteva săptămâni, astfel încât să poată juca în fazele finale ale Ligii Campionilor.
PSG a împlinit, pe 12 august, 50 de ani de existență, iar Edinson Cavani nu a primit locul lui în fotografia care a marcat momentul jubiliar al parizienilor.
„A fost o etapă foarte bună. Au fost șapte ani incredibili. Este normal ca unii să fie deranjați de fotografie, dar acum vă puteți da seama cum se descurcă unii. Este o parte din viață. Este șocant, dar acestea sunt lucruri care se întâmplă” , a declarat atacantul pentru publicația Sport.es.
Edinson Cavani nu și-a prelungit cu francezii contractul scadent și a plecat în vacanță. Atacantul aflat pe lista celor de la Atletico Madrid, Leeds United și Internazionale Milano s-ar fi înțeles deja cu Benfica Lisabona.
Edinson Cavani juca la PSG din 2013, timp în care a strâns 301 meciuri, 200 de goluri, 43 de pase decisive, dar şi nu mai puţin de 22 de trofee. El este cel mai bun marcator din istoria clubului.
PSG a obținut o victorie dramatică cu Atalanta, deși italienii au condus până în minutul 90. În semifinalele Ligii Campionilor, francezii vor întâlni pe RB Leipzig.
Va fi prima semifinală jucată de echipa șeicilor în ultimii 25 de ani.
20 de milioane de euro este cota lui Edinson Cavani conform transfermarkt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER