Minaur Baia Mare este una dintre echipele din Liga Florilor care s-au putut bucura de handbal în ultimele zile. Formația pregătită de Costică Buceschi s-a deplasat la Michalovce (Slovacia), unde a susținut două jocuri de pregătire cu echipa locală, Iuventa. Reprezentanta României a câștigat ambele partide.
„Echipa este OK, avem jucătoare cu experiență și cu valoare. Aproape toate fetele care au fost transferate sunt componente ale echipelor naționale, dar ne mai trebuie timp să reușim să creăm aceste relații de joc. Așteptăm ca și Cristina Laslo să revină și să înceapă antrenamentele normale cu noi (n.r. de la o zi la alta, jucătoarele din dosarul „Corona Brașov” așteaptă aprobarea WADA, de a le îngheța pedepsele la jumătate, caz în care toate și-ar putea relua activitatea)”, ne-a declarat antrenorul Costică Buceschi, după revenirea acasă.
Antrenorul român nu a ascuns faptul că s-a acumulat o oarecare frustrare privind spre aproape toate celelalte națiuni importante din handbalul european, unde se pot juca meciuri de pregătire fără probleme: „Cel mai bun exemplu este în Slovacia, la Michalovce. Ni s-a luat temperatura la intrarea în sală, în rest am respectat niște norme nu foarte drastice de protecție. Am jucat, am făcut și duș la sală, nu s-a întâmplat nimic”.
„Am văzut că în unele țări se pot disputa meciuri și cu spectatori. La noi nu ai voie nici să joci. Sunt foarte puține orașe unde se dă voie să se desfășoare niște meciuri de pregătire. Cred că ar trebui să se facă o diferențiere între sport și alte acțiuni, pentru că noi facem totuși testări aproape săptămânal, inclusiv cu 2 zile înainte de a juca cu cineva. Cred că toată lumea încearcă să păstreze un protocol în care să evite cât mai mult contactul cu alte persoane”, Costică Buceschi
Antrenorul echipei Minaur Baia Mare s-a declarat împotriva unui start de sezon sub forma unor turnee de sală, dar mai presus de această apreciere consideră că este important ca întrecerile oficiale să înceapă:
„Mulți joacă normal, nu în sistemul ăsta cu turnee de sală. Nu știu cum va fi cu turnee, pentru că este greu să joci 3-4 meciuri într-o săptămână, așa cum se vrea. Este și foarte costisitor, din ce am înțeles vor fi cheltuieli mai mari. Dar important este ca până la urmă să începem, ar fi cel mai bun lucru. Acum, cred că varianta asta cu turneu de sală este singura acceptată de autorități”.
„Așteptăm primele competiții, Cupa României și turneele de promovare, iar apoi vom vedea cum vom juca în perioada următoare. Dar meciurile internaționale în cupele europene se vor desfășura ca și până acum, doar că nu vor fi spectatori”, Costică Buceschi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER