Vlad Achim (31 de ani), mijlocașul central al echipei FC Viitorul, se află în negocieri avansate cu Dinamo, iar Gică Popescu, președintele constănțenilor a confirmat transferul.
ProSport a anunțat în exclusivitate că Vlad Achim negociază cu noua conducere de la Dinamo, după ce a petrescut ultimele două sezoane sub comanda lui Gheorghe Hagi, la Viitorul. Astfel, fost jucător la FCSB în perioada 2016-2018, Vlad Achim ar fi primul transfer al investitorilor spanioli care au preluat clubul din „Ștefan cel Mare”.
Contactat de către ProSport, Gică Popescu, președintele clubului Viitorul, a anunțat că Vlad Achim are drum liber către Dinamo.
„Am avut o înțelegere cu Vlad când a semnat prelungirea cu noi și acum îl vom lăsa să plece. Cuvântul e cuvânt la Viitorul. Din ce am înțeles, da, urmează să semneze cu Dinamo”, a declarat Gică Popescu, în exclusivitate pentru ProSport.
„Vrei să dai gol îl bagi pe Man, nu pe Achim! Ce experienţă are.. vai vai, e aerian, îi e frică, nu ştie pe ce lume trăieşte, se plimbă, stă pe-acolo, nici nu ştie ce face. Cum să ataci cu Achim? De-acum înainte nu o să-l mai bage pe Achim, vă garantez eu! N-o să mai fie în lot, ca să nu mai aibă cum să-l bage! O să vedeţi, o să-i plătesc salariul, dar n-o să mai intre pe teren. Chiar stăteam şi mă întrebam de ce nu l-am vândut în vară. Pe urmă mi-am dat seama de ce: că am uitat de el! Nici nu mai ştiam că e la echipă. Dar o să remedeim chestia asta”, spunea Gigi Becali, în anul 2017.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER