Cristian Gațu 75. „Dacă statul român nu poate să facă o sală, cum poți să faci tu ca pensionar? Sper să apuce să o vadă, dar greu, pentru că nu găsesc ăștia hârlețe să sape la o sală”. Radu Voina i-a făcut caracterizarea sărbătoritului zilei

Redactor:
Marius Hutu

Marinescu,Cristian Gatu si Radu Voina in tribuna la meciul de handbal masculin dintre Steaua Bucuresti si CSU Suceava, contand pentru Liga Nationala, disputat in Sala Concordia din Chiajna, sambata 9 septembrie 2017. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristian Gațu, dublu campion mondial și fost președinte al Federației Române de Handbal pentru aproximativ 17 ani, împlinește azi 75 de ani. Radu Voina i-a făcut caracterizarea atât din punct de vedere al colegului de echipă, dar și din punct de vedere al conducătorului.

Cristian Gațu 75. „În momentul în care nu a mai fost președinte, personalul din cadrul federației l-a regretat”

Cristian Gațu a trecut în acest an prin momente dificile, suferind o intervenție chirurgicală pe creier, dar tot ce a fost mai greu a trecut. „În primul rând, de când am intrat în Spitalul Militar pentru a fi operat nu am mai pus țigară în gură (n.r. Cristian Gațu fuma câte 2-3 pachete pe zi). De asemenea, am renunțat la cafea. Și cu asta am spus totul”, ne-a relatat campionul mondial, într-un interviu acordat pentru ProSport în urmă cu câteva zile.

Încă de la primele ore ale dimineții, Radu Voina, coleg de echipă la titlul mondial din 1974, l-a felicitat pe Cristian Gațu: „A împlinit o vârstă frumoasă, l-am sunat la prima oră a dimineții. După vreo 70 de ani, mai toate persoanele se trezesc devreme (n.r. râde), astfel că l-am luat mai de dimineață să-i urez La Mulți Ani și să fie sănătos. Este un om care a fost foarte activ toată viață în toate domeniile în care a activat. Acum a intrat și el într-o binemeritată perioadă de pensionat, în care profită la rândul lui de familie și de altfel de viață”.

Radu Voina este unul dintre puținii oameni din handbalul românesc care l-a prins pe Cristian Gațu atât din postura colegului de echipă, dar și ca „șef”. Sărbătoritul zilei a fost președinte al Federației Române de Handbal pentru aproximativ 17 ani, perioadă în care Radu Voina a condus atât reprezentativa masculină, cât și cea feminină, cu care a cucerit medalia de bronz la Campionatul European din 2010, singura din istorie din această competiție. Iată cum l-a caracterizat Radu Voina pe Cristian Gațu în cele două posturi:

Cristian Gațu – colegul de echipă

„A fost un coleg mereu pus pe șoti, dar un sportiv care se antrena foarte bine, cu bună dispoziție. În afara terenului era pus pe glume, dar întotdeauna acestea au fost de bun gust, fără să jignească, a fost un copil mare. La vremea respectivă, noi stăteam mult în cantonament, dar buna dispoziție pe care o dezvolta în cadrul lotului pica totul ca o mănușă, pentru că timpul trecea foarte greu. Chiar și la masă căuta să facă ceva, să-ți pună în supă ceva. A fost mereu un om vesel, ceea ce îi dorim și în continuare, dar în primul rând să fie sănătos și să-și petreacă felul acesta de viață altfel decât ca sportiv sau conducător

Cristian Gațu – „șeful”

„Nu am amestecat lucrurile. El a fost mereu impulsiv ca șef, dar nu-i stătea bine dacă nu era așa. Când vorbea, îl auzeam de la mare distanță, între birourile noastre erau trei uși. Dar era felul lui de a fi. În momentul în care nu a mai fost președinte, personalul din cadrul federației l-a regretat. Toți știau că atunci când președintele spunea ceva, nu era cu răutate. Vorbea mult și tare, dar nu cu răutate, chiar dacă unele cuvinte erau cu altă tonalitate. Dar a încercat să-și apere colegii, coechipierii, echipele, a încercat să facă totul ca sportivii să nu aibă nicio problemă și să-și primească întotdeauna drepturile”

Cu această ocazie, Radu Voina a dezvăluit că fostul președinte a rămas și cu două regrete. Primul este legat de reprezentativa masculină. „Oful lui a fost că nu a reușit să-i ducă din nou sus pe băieți, acolo unde și-ar fi dorit”, a precizat Radu Voina. Al doilea este acea Sală Polivalentă din București, promisă de autorități de ani de zile, departe și azi de a fi construită.

Și acum visează să facă sală, dar i-am spus: Stai linișit că ești pensionat, nu ești statul român. Dacă statul român nu poate să facă sală, tu cum poți să faci ca pesoană privată? Întotdeauna a visat la o sală și sper să o apuce în viață, dar este greu, că nu găsesc ăștia hârlețe să spate la o sală”, a punctat Radu Voina.

Radu Voina și Cristian Gațu au fost colegi câțiva ani la echipa națională, dar și la Steaua, unde au câștigat împreună și Cupa Campionilor Europeni în 1977.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×