Janusz Gol a semnat cu Dinamo! Așa cum ProSport a anunțat, încă de săptămâna trecută, mijlocașul defensiv, în vârstă de 34 de ani, va îmbrăca tricoul lui Dinamo.
Fotbalistul polonez a rămas liber de contract, în această vară, după ce s-a despărțit de Cracovia.
Dinamo a anunțat, printr-un comunicat oficial, că Janusz Gol este noul jucător al formației din „Ștefan cel Mare”. Polonezul a semant un contract valabil două sezoane cu gruparea roș-albă.
Janusz Gol este fost internațional al Poloniei, cu opt selecții la prima reprezentativă. De-alungul carierei, Janusz Gol a evoluat pentru Polonia-Stal, GKS Belchatow, Legia Varșovia, Amkar Perm și Cracovia.
Cosmin Contra a semnat cu Dinamo prin fax, iar fostul selecționer al naționalei urmează să ajungă în București marți seară. Conform surselor ProSport, „Guriță” a semnat un contract valabil doi ani cu formația din „Ștefan cel mare”.
Cosmin Contra a mai antrenat-o pe Dinamo în perioada februarie – septembrie 2017.
Așa cum ProSport a anunțat încă din luna iunie, noii investitori ai lui Dinamo erau interesați de la bun început să-l readucă pe Cosmin Contra pe banca „câinilor”. Astfel, fostul selecționer al României urmează să-l înlocuiască pe Gigi Mulțescu, după ce tehnicianul, în vârstă de 68 de ani, a fost adus la Dinamo luna trecută.
În mandatul lui Cosmin Contra, Dinamo a avut cea mai bună performanță din era Negoiță: încheierea campionatului pe locul 3, câștigarea Cupei Ligii 1 și revenirea în cupele europene (dubla cu Athletic Bilbao).
Zilele trecute, șefii lui Dinamo i-au prelungit contractul lui Gigi Mulțescu pentru încă un an. Deși Cosmin Contra va fi noul antrenor de la Dinamo, investitorii spanioli intenționează să-l păstreze pe Mulțescu în departamentul de scouting al clubului.
ProSport a aflat că în staff-ul lui Cosmin Contra se vor afla preparatorul Javi Reyes și analistul Silviu Ion. Staff-ul acestuia urmează să fie definitivat în zilele următoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER