Ramon Planes, directorul sportiv al Barcelonei, a oferit o primă reacție din partea clubului cu privire la posibila plecare a lui Lionel Messi de la echipă.
După ce Leo Messi a anunțat conducerea Barcelonei că vrea să plece, reacțiile nu au întârziat să apară. Dacă fostul fundaș și căpitan al catalanilor Carles Puyol și-a exprimat susținerea pentru Leo Messi, nu același lucru poate fi spus și despre Joan Gaspart, fost președinte al grupării blaugrana.
În cele din urmă a venit și o reacție oficială din partea clubului. În cadrul conferinței de presă în care a fost prezentat Francisco Trincao (20 de ani), noul atacant portughez al Barcelonei, directorul sportiv al clubului a vorbit inevitabil și despre subiectul care a zguduit fotbalul mondial: dorința lui Leo Messi de a pleca de pa Camp Nou.
„Așa cum am spus de multe ori, la fel cum Koeman și președintele au zis, ne bazăm pe Messi în viitor. Ne dorim să ne întoarcem mai puternici după ce s-a întâmplat în sezonul precedent. Vrem să construim echipa în jurul celui mai bun jucător din lume”, a spus Ramon Planes.
? Ramon Planes: „We want to build a team around the most important player in the world” pic.twitter.com/0fDSpM83mE — FC Barcelona (@FCBarcelona) August 26, 2020
? Ramon Planes: „We want to build a team around the most important player in the world” pic.twitter.com/0fDSpM83mE
— FC Barcelona (@FCBarcelona) August 26, 2020
Fotbalist cu aproximativ 600 de meciuri în tricoul primei echipe a Barcelonei și fost coleg cu Leo Messi pe Camp Nou în perioada 2004-2014, Carles Puyol nu a rămas indiferent față de informația care a făcut rapid înconjurul lumii.
Fostul mare fotbalist al catalanilor și-a exprimat susținerea pentru starul argentinian, după ce Leo Messi a trimis o notificare către clubul Barcelona, pentru a deveni liber de contract.
„Respect și admirație, Leo. Tot sprijinul meu, prietene”, a scris Carles Puyol, pe contul său de Twitter.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER