Suporterii dinamoviști își pun mari speranțe în Pablo Cortacero, însă noul patron din „Ștefan cel Mare” întârzie să revină în România, chiar și după ce l-a adus pe Cosmin Contra.
ProSport a aflat că spaniolul trebuia să ajungă duminică, înaintea meciului cu Hermannstadt (1-1), însă cel mai probabil el va reveni la București abia la finalul săptămânii. În plus, în conturile clubului au ajuns abia azi cei 50.000 de euro care ar fi trebuit să intre vineri.
Pablo Cortacero nu s-a ținut de cuvânt, a promis că va ajunge în urmă cu două zile, însă nici de această dată n-a ajuns în România.
Luni, Cortacero a anunțat că va reveni în cursul zilei de azi, însă deplasarea a fost iar amânată, omul de afaceri anunțând că va sosi în cele din urmă până duminică.
Dacă se ține de cuvânt, Cortacero ar urma să fie prezent la meciul cu Chindia, programat luni, 31 august, de la ora 21:00.
După ce l-au convins pe Vlad Achim să semneze cu Dinamo, spaniolii care au preluat clubul de la Ionuț Negoiță l-au legitimat și pe polonezul Janusz Gol.
„Dinamo se poate bate la titlu doar în cinci-șase ani! Deocamdată, n-a văzut nimeni vreun act după venirea spaniolilor. Voi ați văzut? Mai sunt multe lucruri de pus la punct”, a spus Cristi Pulhac, pentru ProSport.
Din informațiile ProSport, Cosmin Contra se află în discuții cu directorul sportiv Rufo Collado și Marius Iorga, șeful de partamentului de scouting, la RIN. Aceștia analizează împreună jucătorii pe care îi pot aduce la Dinamo în cel mai scurt timp, pentru ca echipa să spere la prezența în play-off-ul Ligii 1.
Cosmin Contra va colabora din nou cu Jerry Gane, antrenor secund alături de care a lucrat și în mandatul trecut la Dinamo, dar și la echipa națională de fotbal a României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER