Doi jucători au revenit la Universitatea Craiova! Unul a prins lista UEFA, altul a ajuns la echipa a doua | EXCLUSIV

Doi jucători au revenit la Universitatea Craiova! Unul a prins lista UEFA, altul a ajuns la echipa a doua | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Craiova a readus doi dintre jucătorii împrumutaţi anul trecut altor echipe, mijlocaşul Ovidiu Bic şi atacantul Andrei Burlacu. Cei doi au avut însă repartizări diferite după ce s-au întors în Bănie. Astfel, Ovidiu Bic (26 de ani) a fost trecut pe lista UEFA şi se află cu lotul Universităţii Craiova în Georgia, pentru meciul de joi, ora 20, ora României, cu Lokomotiv Tbilisi, în primul tur preliminar al Europa League.

Adus acum un an şi jumătate de la Gaz Metan Mediaş, pentru 200.000 de euro, Ovidiu Bic a fost împrumutat în stagiunea precedentă la Chindia Târgovişte, formaţie pentru care a jucat în 37 de partide, a marcat de 4 ori şi a dat o pasă de gol. Cotat la 400.000 de euro, Ovidiu Bic, care mai are trei ani de contract cu gruparea din Bănie, nu a mai fost împrumutat la Mediaş, ca monedă de schimb pentru fundaşul Marius Constantin, aşa cum s-a procedat cu tânărul Luis Niţu, ci a fost păstrat în lot de Cristiano Bergodi, ca să compenseze plecarea lui Gustavo, cedat la Al Ajman.

Andrei Burlacu a fost dorit de FC Botoşani

În schimb, Andrei Burlacu, atacantul de 23 de ani care în sezonul precedent a evoluat la Chindia Târgovişte şi la Concordia Chiajna, a fost rechemat la Universitatea, dar nu la prima echipă, ci la „satelit”, urmând să se pregătească sub comanda lui Ionuţ Stancu şi Mugur Guşatu în următoarea perioadă.

La Chindia, Burlacu a evoluat în 14 partide, în care a marcat 1 un gol şi a oferit un assist, iar la Chiajna, atacantul moldovean a bifat numai două prezenţe şi a marcat un gol, după care campionatul ligii secunde s-a încheiat, disputându-se numai play-off-ul.

Burlacu fusese dorit insistent de FC Botoşani, în urmă cu un an, dar Craiova a solicitat la acea vreme peste 500.000 de euro, plus procent la revânzare. „Cu domnul Rotaru am vorbit ultima oară despre transferuri în urmă cu un an, atunci când eu m-am interesat de atacantul Burlacu, cel care era al Craiovei și care este din zonă de la noi, din Botoșani. Doar că atunci domnul Rotaru mi-a făcut o propunere de transfer de mi-au căzut dinții din gură și am fost nevoit să renunț imediat”, a declarat Valeriu Iftime, pentru ProSport.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezvăluiri de impact în cazul celor trei tineri români care au murit în Italia. Ce a scos la iveală telefonul Patriziei Cormos, tânăra de 20 de ani prinsă de viitură
Dezvăluiri de impact în cazul celor trei tineri români care au murit în Italia. Ce a scos la iveală telefonul…
Anunțul făcut în Italia, la nici 24 de ore de la rușinea de proporții de la EURO
Anunțul făcut în Italia, la nici 24 de ore de la rușinea de proporții de la EURO
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Actrița diagnosticată cu scleroză multiplă! Simptomele s-au AGRAVAT: „Nu mi-am mai făcut duș de trei săptămâni!”
Actrița diagnosticată cu scleroză multiplă! Simptomele s-au AGRAVAT: „Nu mi-am mai făcut duș de trei săptămâni!”
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de la nunta faraonică
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Români prinşi în infernul de foc din Turcia. Un incendiu puternic pârjoleşte staţiunea Kuşadasi:
Români prinşi în infernul de foc din Turcia. Un incendiu puternic pârjoleşte staţiunea Kuşadasi: "Ne-au evacuat, suntem pe plajă"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Noua regulă din Codul Rutier. Ce trebuie să facă șoferii după ce sunt testați de poliție
Noua regulă din Codul Rutier. Ce trebuie să facă șoferii după ce sunt testați de poliție
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România – Olanda, cu o mare problemă pentru noi: ce am pierdut, odată cu calificarea în optimi
România – Olanda, cu o mare problemă pentru noi: ce am pierdut, odată cu calificarea în optimi
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×