Ciprian Marica a comentat preluarea clubului Dinamo de către investitorii spanioli și a dat asigurări suporterilor că noii finanțatori au planuri serioase în privința formației din „Ștefan cel Mare”. Fostul internațional român a discutat cu Cosmin Contra, noul antrenor al „câinilor” în privința acestui subiect și crede că proiectul de la Dinamo este unul cât se poate de serios.
Marica are informații că proiectul dinamovist va fi unul inedit pentru Liga 1 și fotbalul românesc, întrucât clubul urmează să aibă o structură profesionistă, după modelul marilor cluburi din străinătate.
Mai mult, fostul atacant a dezvăluit că cel poreclit „Guriță” este asigurat din punct de vedere contractual la Dinamo, iar faptul că spaniolii au acceptat toate condițiile lui Contra denotă că investitorii își doresc lucruri serioase, realizate în mod profesionist.
„Aseară am vorbit cu Cosmin și vorbeam cu el, îmi spunea că are ceva emoții, speră ca lucrurile discutate speră să fie reale. Din ce am discutat, au planuri mari spaniolii. Contra contractual este asigurat, dar garanții nu sunt. Până nu vor vedea anumite lucruri că se vor întâmpla, nu ai nicio siguranță.
Se vede că oamenii vor să facă altceva decât ce există în România, să profesionalizeze întreaga structură a clubului, să vină oameni de afară. Să sperăm că se va întâmpla, e normal ca lumea să fie sceptică pentru că nu îi cunoaște pe acești investitori”, a declarat Ciprian Marica la Pro X.
Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României a dat de înțeles că are mare încredere în noua conducere dinamovistă, despre care spune că se va întări și cu un director general și unul de marketing.
„Sfaturile mele sunt luate în considerare și în ceea ce ține de echipă eu am ultimul cuvânt. S-a vorbit despre un buget destul de mare. Își doresc un buget de 10 milioane în primul an. Nu știu dacă e un buget de titlu, nu știu dacă vor fi chiar 10 milioane, poate intră și datoriiile în această sumă. Asta am înțeles că își doresc în primul an
Vor să facă multe lucruri, inclusiv și-ar dori din partea tuturor ajutor de a se face noul stadion. Ar fi unul dintre lucrurile care ar ajuta acest proiect să devină cât mai serios, cât mai repede. Din ce am vorbit eu cu ei, oamenii vor să facă treabă foarte serioasă aici la Dinamo”, a declarat, miercuri, Cosmin Contra, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER