CS Universitatea Craiova a tremurat înaintea partidei cu Astra. Jucătorii veneau după dezastrul din Georgia și eliminarea din cupele europene, iar șefii se temeau vor avea mari probleme în campionat.
Oltenii au jucat senzațional în prima repriză. Koljic și Cicâldău au dat lovitura și au adus a doua victorie din acest campionat. Nicușor Bancu a venit cu zâmbetul pe buze la interviurile de după meci. Căpitanul echipei a fost omul meciului și a pasat la primul gol al confruntării, marcat elegant de bosniacul Koljic.
„Am știut să ne impunem și să ne facem jocul. Am jucat altfel, mult mai bine și mai hotărât decât în Georgia. Mă bucur că ne-am revenit după acel dezastru. Am trecut greu peste meciul ăla. Eram terminați, nu știam ce să facem să ne revenim.
Am vorbit întrei noi, dar și cu Mister și am găsit soluții. Ne-am ridicat moralul și am jucat bine. A fost supărare mare după înfrângerea din finala campionatului cu CFR Cluj. Am fost supărați și dezamăgiți. După multe victorii a urmat o înfrângere. Din păcate, căderea a venit tocmai în partida din Georgia.”, a declarat Nicușor Bancu.
Liga 1 va fi oprită două săptămâni pentru meciurile naționalei din Liga Națiunilor. Pentru Nicușor Bancu nu va fi însă vacanță. Fotbalistul a fost convocat de selecționerul Mirel Rădoi Ar putea fi chiar titular la debutul lui Mirel Rădoi.
„Este o pauză care vine bine. Echipa o să pună la punct multe lucruri care nu au mers bine în meciul cu Sepsi, dar și în cel din cupele europene din Georgia.
Sperăm să rezolvăm tot ce este greșit prin pregătire. Eu mă bucur că nu am pauză. Merg la națională și mă bucur că am fost selecționat.”, a mai spus fotbalistul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER