Noua senzație a României cântă la pian și are o poveste superbă: „Când le-am spus că joc fotbal, aproape că n-au vrut să mă primească în casă!” | VIDEO

Noua senzație a României cântă la pian și are o poveste superbă: „Când le-am spus că joc fotbal, aproape că n-au vrut să mă primească în casă!” | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 22 de ani, Marius Marin visează să ajungă în naționala mare a României, dar și în Serie A. Înaintea partidelor cu Finlanda și Malta, mijlocașul plecat în Italia de la Timișoara a acordat un interviu inedit pentru site-ul FRF.

Marius Marin a povestit că și-a descoperit o nouă pasiune, pianul, dar a mărturisit și cum au reacționat părinții atunci când s-a apucat de fotbal.

Marius Marin „s-a îndrăgostit” de pian, dar este sincer: „Voce n-am, asta o lăsăm baltă!”

„Am avut un coleg la Pisa, am văzut la el toate melodiiile pe care le cânta, mi-a plăcut mult. În pandemie am învățat, iar când mă întorc în Italia vrea să mă duc la un profesor să mai iau lecții. Voce n-am, asta o lăsăm baltă”, a spus fotbalistul lui Adrian Mutu, cu zâmbetul pe buze.

„Fotbalul l-am început singur, fără ca părinții mei să știe. Când le-am spus prima dată, aproape să nu mă primească în casă. Timp de trei luni, am fost la antrenamente să le spun. Antrenorul i-am explicat mamei că pot să joc la un nivel înalt, iar de atunci și-a găsit două-trei joburi ca să mă susțină și să mă ajute să ajung sus. Îmi doresc să ajung în Serie A și la naționala mare a României”, a povestit Marius Marin, pentru site-ul FRF.

„Sper să reprezentăm țara cu mândrie. Vor fi două meciuri foarte grele. Finlanda ne-a condus acasă, este cel mai greu meci, au o echipă destul de bună. În Malta o să fie foarte greu pentru că jucăm pe sintetic”, a mai spus fotbalistul naționalei U21, care a recunoscut pentru ProSportși-ar dori să joace pentru FCSB.

Ajuns la Cagliari, Răzvan Marin a fost avertizat de jucătorul celor de la Pisa: „Este un jucător foarte bun, îi doresc mult succes, sper să joace foarte mult acolo. Cagliari este o echipă de tradiție”.

VIDEO: Interviul lui Marius Marin

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Şoc la echipa naţională: Edi Iordănescu, cu demisia pe masă! Ce s-a întâmplat între selecţioner şi şefii FRF
Şoc la echipa naţională: Edi Iordănescu, cu demisia pe masă! Ce s-a întâmplat între selecţioner şi şefii FRF
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Decizie luată la comun pentru clienții de la ING, Raiffeissen, BRD și Banca Transilvania. Ce trebuie să știe fiecare român
Decizie luată la comun pentru clienții de la ING, Raiffeissen, BRD și Banca Transilvania. Ce trebuie să știe fiecare român
ILEGAL pentru proprietarii de teren din România. Nu poți crește asta. Te arestează pe loc
ILEGAL pentru proprietarii de teren din România. Nu poți crește asta. Te arestează pe loc
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mesaje de Sf. Petru și Pavel 2024. Urări și felicitări pentru cei care își serbează onomastica
Mesaje de Sf. Petru și Pavel 2024. Urări și felicitări pentru cei care își serbează onomastica
×