Nicolae Stanciu recunoaște că a plecat de la lotul naționalei cu o stare de spirit bună după foarte mult timp. Mijlocașul Slviei Praga spune că Mirel Rădoi a schimbat total atitudinea echipei. Fostul jucător al FCSB a vorbit și despre ofertele pe care le are.
România a reușit să treacă de la agonie la extaz în cele două meciuri cu Mirel Rădoi pe banca naționalei. Remiza cu Irlanda de Nord, 1-1, și victoria din Austria, 3-2, au dus naționala pe primul loc al grupei. Nicolae Stanciu spune că Rădoi a schimbat atmosfera, atitudinea și stilul de joc al „tricolorilor”.
„A fost diferit față de ultimele acțiuni, toți am simțit o altă energie, toți am fost pozitivi, toată lumea a respectat tot ce am lucrat la antrenamente.
E devreme să vorbim acum și să spunem că vom câștiga toate meciurile, dar cred eu că e o schimbare în bine.
(Mirel Rădoi) a declarat că vrea să atace și să aibă posesia mingii, ceea ce în ultimii ani la națională s-a întâmplat foarte puțin.
(Golul lui Alibec) a fost un gol foarte frumos, nu mai știu exact de unde a plecat faza. Denis a ajuns în câteva secunde în careul de 16 metri și tot el a marcat.
Sunt anumite lucruri pe care Mister mi le cere mie sau lui Maxim. Nu a fost mare diferență între sistemul de la meciul cu Irlanda și cel cu Austria. Noi nu prea avem o prezență foarte mare în careu, iar dacă joci cu doi atacanți… cei doi vor fi mereu acolo. Plus că poți controla centrul terenului și poți controla mult mai mult jocul.
Mister ne cunoaste pe toți. Vorbeam cu Maxim: nu contează că eu joc stânga sau dreapta, ne putem schimba pozițiile… este un sistem bun”, a declarat Stanciu la Digi Sport.
Stanciu: „Nu mi s-a mai întâmplat de mult timp asta!”
„Mă întorc la echipa de club după foarte mult timp cu o atitudine bună. Nu mi s-a mai întâmplat asta de mult timp. Vom crește ca joc în continuare, doar că nu prea mai avem mult timp, că vine meciul ăsta decisiv.
Eu spun că a a fost bine că am avut aceste meciuri (cu Irlanda de Nord și Austria, n.r.). Acum are și Mirel timp la dispoziție, a văzut că putem juca diferite sisteme.
Nu știu despre vreun transfer al meu. Deocamdată nu cred. Ni s-a spus foarte clar că nimeni nu va pleca până după play-off-ul din Liga Campionilor. Nici dacă intrăm în grupele Ligii nu cred că vom putea pleca” , a mai spus Nicolae Stanciu.
Stanciu a fost pe lista celor de la CFR Cluj, dar și a englezilor de la Leeds în ultiam vreme.
Daniel Pancu a dezvăluit pentru ProSport Live că are încredere în Mirel Rădoi și a comentat în legătură cu schimbările făcute de selecționerul echipei naționale a României de când a fost instalat pe banca tehnică.
„Rezultatul e unul fantastic, neașteptat. Austria e o echipă foarte bună, dar în momentul în care toți jucătorii își doresc, aleagră, fac presiune, atunci orice echipă cedează. Echipa a funcționat foarte bine, a creat densitate, s-a și apărat. Am văzut o fază cu Chiricheș de a fost direct în gheata adversarului.
Trebuie să fie felicitați cu toții de acolo. Mirel a venit și cu jucătorii de la echipa de tineret și i-a fost ușor, dar ține foarte mult de antrenor. Probabil că în lunile astea de pandemie a discutat foarte mult cu jucătorii și e o realizare foarte mare să schimbi mentalitatea unei echipe într-un timp atât de scurt.
Mi-a plăcut toată echipa. Nu aș vrea să spun de cineva anume, dar eu pe Denis Alibec nu l-am mai văzut să facă sprint și să coboare atât cu adversarul. Mai e nevoie de timp, dar de un lucru suntem siguri.
Jucătorii vor veni cu plăcere la echipa națională și vor da totul pentru a câștiga meciurile. Mie Pușcaș mi se pare un jucător foarte bun și cu un viitor strălucit în față. Crețu a început mai emotive, iar apoi a fost perfect. Mi-a plăcut”, a spus Daniel Pancu pentru ProSport LIVE.
Echipa României cu Irlanda de Nord:
România: 12. Tătărușanu – 4. Hanca, 6. Chiricheș-cpt., 3. Toșca, 11. Bancu – 10. Maxim, 22. Cicâldău, 23. Stanciu – 14. Hagi – 9. Pușcaș, 7. Alibec. Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: 1. Niță, 16. Lazar – 2. Crețu, 5. Nedelcearu, 8. Nistor, 13. Ștefan, 15. Burcă, 17. Deac, 18. Coman, 19. Iancu, 20. Buș, 21. Grigore
Echipa României cu Austria:
12. Tătărușanu – 15. Burcă, 6. Chiricheș-cpt., 21. Grigore, 11. Bancu – 2. Crețu, 10. Maxim, 23. Stanciu – 18. Coman, 7. Alibec, 17. Deac.
Rezerve: 1. Niță, 16. Lazar – 3. Toșca, 4. Hanca, 5. Nedelcearu, 8. Nistor, 9. Pușcaș, 13. Ștefan, 14. Hagi, 20. Buș, 22. Cicâldău
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER