La o zi după ce a obținut semnătura lui Andreias Calcan, Poli Iași a făcut, joi, două noi mutări spectaculoase.
Daniel Pancu și-a acoperit unul dintre posturile deficitare, cel de fundaș stânga, prin aducerea experimentatului Sorin Bușu, ultima dată la FC Hermannstadt, iar în atac s-a întărit cu extrema Joseph Mensah.
În vârstă de 31 de ani, fundașul stânga Sorin Bușu și-a reziliat angajamentul cu FC Hermannstadt și a venit liber de contract în Copou. În cariera sa, jucătorul născut la Craiova a mai jucat la formațiile FCU Craiova, FC Caracal, Jiul Petroșani, Gaz Metan CFR Craiova, Petrolul Ploiești, Chindia Târgoviște, FC Caransebeș, FCSM Baia Mare, CSM Rm. Vâlcea, Pandurii Tg. Jiu și Gaz Metan Mediaș.
La rândul său, ganezul Joseph Mensah, 26 de ani, vine în Copou de la formația israeliană Bnei Yehuda Tel Aviv. Acesta a mai evoluat în Liga I la Sepsi Sf. Gheorghe, în sezonul 2018-2019, marcând pentru formația covăsneană 3 goluri în 26 de meciuri.
Mensah a mai jucat în carieră la echipele Liberti Professionals (Ghana), Slavia Praga (Cehia), Horsens (Danemarca) și Istanbulspor (Turcia).
Sorin Bușu și Joseph Mensah au venit joi în Copou și dacă vor trece cu bine de vizita medicală vor semna cu Politehnica Iași contracte pe câte un sezon, cu opțiune de prelungire pe încă un an.
La aproape o lună după ce a semnat cu Politehnica Iași în calitate de antrenor, fostul mare internațional Daniel Pancu a acceptat să vorbească cu ProSport despre perioada de debut ca tehnician în Copou și a expus câteva dintre ideile și principiile după care se ghidează în noua sa meserie. Care sunt planurile lui Pancone la Poli Iași, dezamăgirile și împlinirile carierei de fotbalist, ce antrenor îl inspiră în noua meserie, toate în interviul eveniment cu tehnicianul Politehnicii Iași.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER