Prima zi a turneului de tenis challenger Concord Iași Open a oferit și prima mare surpriză pe tabloul principal de simplu. Ieșeanul de doar 19 ani Cezar Crețu (numărul 1105 mondial), sportiv pregătit la CSM București de fostul mare jucător român Victor Hănescu, s-a calificat în turul 2 după ce l-a învins în runda inaugurală pe japonezul Hiroki Moriya, numărul 242 mondial, scor 2-6, 6-3, 6-4.
Crețu a intrat mai greu în meci și a pierdut clar primul set, dar începând cu al doilea act a făcut un joc mult mai solid și a reușit să se impună în trei seturi în fața unui jucător de 29 de ani, mult mai bine cotat în ierarhia ATP.
În turul 2, Cezar Crețu îl va întâlni pe favoritul nr. 2, spaniolul Jaume Munar (108 ATP), care a trecut în primul tur de canadianul Peter Polansky, scor 6-4, 6-2.
„Este o victorie importantă pentru mine, o victorie muncită, pentru care sunt foarte bucuros. Aș putea spune că este cea mai importantă victorie din circuit, pentru că s-a produs și la un turneu challenger, chiar la mine acasă, și asta mă bucură mult. Nu știu dacă neapărat a fost un moment decisiv în acest meci, dar am simțit că s-a schimbat ceva la începutul setului 2.
Am reușit să conduc jocul, să stau mai mult la schimburile de mingi și atunci meciul a luat o altă direcție. Cred că la începutul setului doi mi-am dat seama că pot câștiga acest meci Am avut câteva game-uri în care am câștigat câteva schimburi și atunci mi-am spus că pot întoarce jocul în favoarea mea. La 5-4 în decisiv, când am servit pentru meci, am fost foarte hotărât, mi-am luat inima în dinți, am fost sigur că pot face un game bun și am servit foarte bine. Am fost sigur pe mine și asta m-a ajutat să câștig fără emoții”, a declarat ieșeanul Cezar Crețu, care speră să facă un meci mare și în turul 2, cu spaniolul Munar, al doilea favorit:
„Sunt încrezător în șansa mea, sunt încrezător că pot să fac un tenis bun și până la urmă cel mai important este să dau tot ce am mai bun pe teren. Eu prefer să fiu pozitiv în continure, victoria de azi îmi confirmă că pot să mă bat de la egal la egal și că îi pot învinge pe acești jucători mult mai bine clasați. Îi felicit pe organizatori, pe cei care au făcut posibil evenimentul și mi-au oferit invitația la turneu. Au făcut o treabă foarte bună cu terenurile, cu organizarea, toți jucătorii se simt foarte bine, se simt în siguranță aici”.
Tot luni, românul Nicholas David Ionel, beneficiar al unui wild-card, a fost învins în primul tur de polonezul Kacper Zuk, venit din calificări, scor 2-6, 0-6.
Marți va intra pe teren și principalul favorit, spaniolul Pablo Andujar (meci cu francezul Alexandre Muller), dar și românii Marius Copil (favorit 8, meci cu chilianul Marcelo Vera) și Filip Cristian Jianu (contra lui Teymuraz Gabashvili, Rusia).
Tot marți vor avea loc și meciuri de dublu în care sunt implicați și trei jucători români. Marius Copil va face pereche cu Nicholas David Ionel, iar Florin Mergea va juca alături de partenerul său Andre Begemann (Germania).
Joao Menezes (Brazilia, nr. 7) – Hugo Grenier (Franța) 6-4, 6-4
Mahias Bourgue (Franța) – Matteo Martineau (Franța, venit din calificări) 6-1, 7-2
Cezar Crețu (România, WC) – Hiroki Moriya (Japonia) 2-6, 6-3, 6-4
Jurij Rodionov (Austria, nr. 4) – Geoffrey Blancaneaux (Franța) 4-6, 6-1, 7-5
Peter Polansky (Canada) – Jaume Munar (Spania, nr. 2) 4-6, 2-6
Kacper Zuk (Polonia, venit din calificări) – Nicholas David Ionel (România, WC) 6-2, 6-0
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER