Louis Munteanu pleacă la Fiorentina, deși în primă fază a refuzat! Avem toate cifrele contractului! | EXCLUSIV

Louis Munteanu pleacă la Fiorentina, deși în primă fază a refuzat! Avem toate cifrele contractului! | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Louis Munteanu, atacantul în vârstă de doar 18 ani, a ajuns la o înțelegere cu Fiorentina și o va părăsi pe FC Viitorul.

ProSport a anunțat în exclusivitate în urmă cu mai bine de trei săptămâni transferul lui Louis Munteanu la Fiorentina, dar tânărul fotbalist nu a fost de acord în primă fază cu această mutare, pentru că în contract este prevăzută condiția ca acesta să petreacă primul an la Primavera, echipa de tineret a clubului din Florența.

Louis Munteanu, transfer de la FC Viitorul la Fiorentina

Potrivit surselor ProSport, Gheorghe Hagi i-a transmis lui Louis Munteanu că în cazul în care nu va pleca în Italia, nu îi poate promite că va mai juca la fel de multe minute ca până acum.

În cele din urmă, tânărul atacant a acceptat să plece în Italia, unde va semna cu Fiorentina un contract valabil pe patru ani, cu condiția ca primul an să în petreacă la echipa de tineret.

În ceea ce privește sumele care se învârt în jurul acestui transfer, FC Viitorul va încasa nu mai puțin de un milion de euro în schimbul lui Louis Munteanu. Atacantul în vârstă de doar 18 ani se află deja în Italia și va semna în cel mai scurt timp. Acesta va avea un salariu lunar în valoare de 7.000 de euro, urmând ca din acești bani să își plătească singur chiria.

  • 350 de mii de euro este cota de piață a lui Louis Munteanu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
  • 21 de meciuri a jucat Louis Munteanu pentru FC Viitorul în total în Liga 1.
  • 3 goluri a înscris Louis Munteanu pentru FC Viitorul în sezonul trecut al Ligii 1, în cele 19 meciuri disputate.

„Îl ştiţi, de acum, pe Louis Munteanu. E în plină ascensiune. A marcat goluri în campionat. Ştiţi ce salariu are? 500 de euro pe lună! Acum însă trebuie să i-l măresc, să vedem.

 

Ca un jucător de 2002 să aibă trei goluri din cinci sau șase meciuri… nimeni nu scrie în România de asta. Poate pentru unii e normal. Eu încă cred că sunt lucruri extraordinare. Nu am văzut în aceste săptămâni să vină cineva să facă un interviu cu Louis Munteanu. Un jucător care explodează la vârsta lui, nu l-a întrebat nimeni de unde ai apărut, unde ai stat, ce îți place să mănânaci. Pentru mine e un păcat” –  Gheorghe Hagi, într-o conferință de presă.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×