FC Hermannstadt a câștigat cu 3-1 pe terenul Chindiei, în etapa cu numărul 4 din Liga 1. Gazdele au condus după golul lui Daniel Popa, dar reușitele lui Romario, Sîntean și Mayoral au întors soarta partidei.
FC Hermannstadt a obținut prima victorie în acest campionat. Formația din Sibiu a urcat pe locul 7 și are 5 puncte în patru partide.
„Am jucat împotriva unei echipe puternice. Chindia a stat bine pe teren, a alergat mult. Primiseră doar un gol în primele trei meciuri. Dar, la cum suntem noi, la ce atmosferă avem în vestiar, am reușit să revenim în meci. Am atacat, le-am cerut jucătorilor să meargă în față, să nu apere rezultatul în repriza a doua. Nu e întâmplător ce-am făcut până acum aici.
E normal să apară și greșeli, așa e în fotbal. Dar ușor-ușor am revenit în meci, am avut ocazii, după ce ei au deschis scorul. Am avut reacție, am demonstrat că vrem să învingem. Sîntean a jucat bine azi.
Jucătorii mi-au arătat încă din finalul sezonului trecut că sunt extraordinari, că evoluează mereu cu suflet, cu pasiune”.”, a declarat antrenorul lui FC Hermannstadt.
Ilie Dumitrescu l-a lăudat pe Ruben Albes. Spaniolul a fost ironizat la început pentru stilul vestimentar și nu i s-au dat prea multe șanse din partea jurnaliștilor. A fost comparat cu Enrique Iglesias.
„V-ați luat de outfit (îmbrăcăminte), nu de antrenorat. Este foarte greu să iei o echipă pe final de campionat, așa cim a făcut el. Ai nevoie de timp. Omul și-a pus amprenta, iar echipa are identitate. A fost criticat, dar atacurile au fost nedrepte.”, a afirmat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER