Simona Halep a oferit o primă reacție după ce s-a calificat în semifinalele turneului de la Roma, acolo unde românca a ajuns după ce s-a impus în meciul cu Yulia Putintseva, scor 6-2, 2-0.
În semifinalele turneului de la Roma, Simona Halep se va duela cu Victoria Azarenka sau Gabrine Muguruza, dar sportiva de pe locul 2 în clasamentul WTA este foarte motivată ca să câștige trofeul de la Foro Italico.
„Nu a fost un final de meci pe care noi ni-l dorim vreodată, pentru că o accidentare este grea pentru orice jucător. Îmi pare rău pentru ea, a jucat foarte bine la US Open.
Din punctul meu de vedere am jucat un tenis bun, am fost și agresivă, dar am și înălțat mingea când a trebuit. Serviciul a mers foarte bine. O să iau ce e pozitiv și mă bucur că am simțit terenul mult mai bine decât în meciul de ieri.
Cu siguranță am jucat mai bine de la meci la meci. Astăzi am avut mai mult timp să lovesc mingea, așa cum îmi place. Îmi doresc foarte mult acest trofeu, este unul dintre preferatele mele. Încerc, cât se poate de mult, să-l câștig. Am meciuri grele până să mă gândesc la trofeu”, a spus Simona Halep, în cadrul emisiunii Așii Tenisului de la Digi Sport.
După turneul de la Roma, Simona Halep va participa și la Roland Garros 2020, turneul la care România va fi reprezentată de 16 jucători, anunță Eurosport. Pe tablul principal al competiției care începe pe 27 septembrie se află Simona Halep, Patricia Țig, Irina Begu, Sorana Cîrstea și Ana Bogdan, iar în calificările de la Roland Garros, alte șapte jucătoare din România vor încerca să ajungă pe tabloul feminin: Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu, Irina Bara, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Laura Paar și Gabriela Talabă.
Mai mult, în proba de dublu vor evolua Andreea Mitu și Raluca Olaru, care vor face pereche cu Patricia Țig, respectiv Irina Begu, Monica Niculescu / Misaki Doi (Japonia), Sorana Cîrstea / Sara Sorribes Tormo (Spania), Ana Bogdan / Rebecca Peterson (Suedia) și Irina Bara / Fanny Stollar (Ungaria) sunt celelalte perechi în care sunt angrenate jucătoare românce pe tabloul de dublu feminin.
La simplu masculin o să fim reprezentați de Marius Copil, iar la dublu de Horia Tecău, cel care va face pereche cu Jean Julien Rojer (Olanda).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER