Fiscul elvețian a solicitat o pedeapsă cu închisoarea de 28 de luni pentru şeful celor de la PSG, Nasser Al-Khelaifi. Împreună cu Al-Khelaifi, este învinuit în același dosar și fostul secretar FIFA, Jerome Vackle, pentru aceeași acuzație: nereguli la adjudecarea drepturilor TV pentru Mondialele din 2026 si 2030.
Al-Khelaifi este acuzat că a intervenit pe lângă Vackle și s-a folosit de acesta pentru a influența achiziția drepturilor TV pentru Campionatele Mondiale din 2026 și 2030 de către BeIN Media, grupul media pe care îl patronează șeful celor de la PSG.
Fiscul elvețian l-a numit pe qatarez „o persoană care disprețuiește valorile etice ale fotbalului și ale instituțiilor judiciare elvețiene”.
Pentru Al-Khelaifi ar fi prima pedeapsă primită în Europa, după numeroasele scandaluri în care a fost implicat grupul său media și după numeroasele conflicte cu liderii federațiilor din America de Sud, care ar fi vrut ca Mondialul din Qatar să se dispute pe pamânt american.
La originea prieteniei lui Al-Khelaifi cu Vackle ar sta un teren luxos amplasat în insula Sardinia, folosit ca monedă de schimb pentru adjudecarea drepturilor TV incriminate de elvețieni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER