Nana Falemi, fostul jucător al Stelei, a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre partida pe care o va juca CFR Cluj contra finlandezilor de la KuPS Kuopio, în play-off-ul Europa League.
În turul 3 preliminar al Europa League, CFR Cluj a trecut de Djurgarden cu scorul de 0-1.
Fostul fotbalist este de părere că CFR Cluj este favorită în partida pe care o va disputa contra celor de la KuPS Kuopio, însă susține că ardelenii trebuie să trateze cu seriozitate meciul care se va juca în „Gruia”.
„De data asta, CFR este norocoasă. Important este ca ei să se prezinte la fel și să meargă mai departe. Probabil că vom avea o echipă în grupe. Este un pas care trebuie la fel de bine analizat și pregătit, pentru că atunci când joci cu o miză foarte mare pe masă și în ceea ce privește partea sportivă… ar însemna să fii amator să nu tratezi cu maximă seriozitate”, a declarat Nana Falemi, la ProSport Live.
Nana Falemi afirmă că adversitatea Vlad – Straton este una benefică. Stelistul a declarat la ProSport Live că nu înțelege de ce atacantul Adrian Petre nu se impune în primul 11 și nu marchează așa cum înscria acum câțiva ani.
„Adi Petre nu se aștepta să primească o așa pasă de la Perianu. Nimeni nu încerca driblingul acolo. Nu se poate să dai atâtea goluri cu ani în urmă, iar acum să nu mai marchezi deloc. Probabil acum nu se simte bine, altă explicație nu am. Adi Petre are totuși un potențial fantastic”, l-a caracterizat Falemi pe atacantul venit din Danemarca în Liga 1.
„Straton a apărat foare bine pentru că a fost relaxat, la o defensivă incropită. N-a avut niciun fel de presiune. Are calități interesante. Nu știi cine decide antrenorul sau patronul: Petrea ar merge pe forma de moment, Gigi Becali pe parea ecopnomică, să-l vindă. L-aș păstra pe Straton acum după evoluțiile avute”, a continuat Falemi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER