Există numeroase suspiciuni legate de investitorii spanioli care au preluat Dinamo de la Ionuț Negoiță. Să fim drepți: Pablo Cortacero nu are un trecut prea limpede și nici un prezent transparent. De unde vin banii? Pentru unii, suporteri mai ales, nu prea contează. Pentru noi, jurnaliștii, este esențial. De ce? Pentru că un brand precum Dinamo nu poate intra pe mâna oricui, altfel șansele să se aleagă praful (falimentul mai precis) sunt foarte mari.
În toată această mare de scepticism, ibericii au făcut câteva mutări concrete, demne de societățile serioase din campionatele străine. Au adus fotbaliști cu CV-uri strălucitoare pentru Liga 1, au strâns informații și au remodelat Consiliul de Administrație și au discutat, direct, deschis, cu cei care au ținut clubul în viață, fanii plătitori.
Stâlpii pe care se pun bazele proiectului spaniol par solizi. Reorganizarea totală, din temelii, era fundamentală. Transformarea radicală a Centrului de Copii și Juniori era la fel de importantă. Înființarea echipei secunde, vitală! Toate aceste măsuri, luate de Cortacero, Melero sau oricare alt investitor cu nume de toreador vor transforma Dinamo într-un club solid.
Decizia care merită însă cu adevărat aplaudată este readucerea lui Cornel Dinu în fenomenul Dinamo. Despre derapajele verbale ale lui Mister am scris, destul de aspru, dar una-i una, alta-i alta!
Dinu reprezintă, prin grandoarea trecutului său fotbalistic și prin cultura sportivă incontestabilă, un tezaur pentru suflarea dinamovistă. Cu atât mai dureroase au fost afirmațiile sale din trecutul apropiat, care i-au atras numeroase critici din partea multor „câini”.
Spaniolii au simțit, intuitiv sau împinși de Cosmin Contra e mai puțin relevant, că Dinu trebuie să fie în interiorul proiectului, că părerile sale pot face diferența și că e momentul ca haita să își reprimească unul dintre idoli acasă. „Am purtat războiul ca să putem trăi în pace”, spunea Aristotel. La Dinamo e vremea, acum, pentru pace.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER