CFR Cluj s-a impus în fața celor de la KuPS, scor 3-1 (Rondon 5 56, Debeljuh 42/ Udoh 90), iar formația antrenată de Dan Petrescu s-a calificat în grupele Europa League.
Nu doar CFR, ci toată Liga 1 își agăța speranțele de meciul cu finlandezii de la KuPS. Pentru a avea un campionat respectat în Europa, pentru a spera că din Liga 1 pot fi vânduți jucători pe zeci de milioane, pentru a progresa, fotbalul românesc avea nevoie obligatorie de această calificare.
Pentru CFR miza era și mai mare. Clujenii erau ca la un joc de poker, cu toate fisele pe masă și așteptând ultima carte. Campioana era dependentă de banii de la UEFA pentru o nouă calificare în grupe, pentru ca investițiile de zeci de milioane să se mai atenueze. Practic, Petrescu și jucătorii săi jucau pentru liniște financiară, pentru a fi siguri că salariile vor veni și în sezonul acesta și că se va dori performanță la același nivel.
Seara a început prost pentru clujeni. A ploua la Cluj ca în Finlanda și terenul a fost îmbibat serios cu apă. Mingea era aproape imposibil de controlat și traiectoria paselor extrem de greu de intuit. Dar meciul a început perfect pentru clujeni. Dacă Dan Petrescu ar fi făcut planul partidei nu avea cum să-l facă altfel. Corner în minutul 5 și Rondon a marcat în urma fazei preferate de la CFR.
Era 1-0, dar finlandezii aveau să-i dea multe emoții lui Dan Petrescu. Nordici s-au năpustit asupra porții lui Bălgrădean și clujenii au avut noroc cu imprecizia jucătorilor lui KuPS. Dar suferința clujenilor s-a terminat cu o cursă a lui Păun. Acesta a părut Usain Bolt pe lângă fundașul care îl marca și i-a pasat lui Debeljuh pentru 2-0 (42).
Se simțea relaxarea deja chiar și pe banca atât de tensionată a CFR-ului. KuPS s-a împăcat cu ideea că atât i-a fost în Europa, iar clujenii au mai avut o fază fixă și scorul a devenit 3-0. Rețeta a fost aceeași ca și la prima reușit, cu Deac executant și Rondon la finalizare. Devenise meciul perfect și grupele Europa League se revedeau deja în Gruia. Golul lui Udoh nici n-a mai contat (90+1). CFR se califică și fotbalul din România rămâne în Europa.
Min, 90+3. Final de meci.
Min. 90. GOL KUPS KUOPIU! Udoh înscrie din 16 metri după ce balonul a fost deviat de Hoban.
Min. 56. GOL CFR CLUJ! Ciprian Deac execută bine o lovitură liberă, balonul ajunge la Rondon și acesta trimite la colțul lung.
Min. 46. A început repriza a doua!
Min. 45. Pauză.
Min. 42. GOL CFR CLUJ! Adrian Păun scapă pe partea dreaptă și îi centrează perfect lui Debeljuh, cel care înscrie fără probleme din interiorul careului.
Min. 24. Rondon îi pasează foarte bine lui Djokovic, dar croatul nu reușește să pună în pericol poarta celor de la Kups.
Min. 20. Saxman nu ajunge la o minge trimisă din partea stângă, dar Usman Sale e pe fază și ajunge la balon, dar luftează.
Min. 5. GOL CFR CLUJ! Mario Rondon reușește să deschidă scorul din fază fixă, după o centrare excelentă a lui Ciprian Deac.
Min. 1. A început meciul de la Cluj.
UPDATE. Echipele de start:
CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Vinicius, Burcă, Camora – Deac, Bordeianu, Djokovic, Păun – Rondon, Debeljuh Antrenor: Dan Petrescu
KuPS: Virtanen – Savolainen, Tarasovs, Nuno Tomas, Pikk – Saxman, Adjei-Boateng, Nissila – Sale, Rangel, Pennaen Antrenor: Arne Erlandsen
Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu” Arbitru: Ivan Bebek // Asistenți: Goran Pataki, Bojan Zobenica (toți din Croația)
Gabi Mureșan mizează pe CFR Cluj în play-off-ul Europa League: „Are un lot și un antrenor de 5 stele”. De ce se teme fostul căpitan din Gruia
Această partidă se joacă într-o singură manșă, iar partida va fi Live Video Online pe ProSport și este transmisă la tv de Digi Sport și Look Sport, iar la radio de România Actualități. Nicio televiizune nu transmite partida.
„Cred că vor avea 8-9 străini în teren, brazilieni, portughezi, toţi sunt buni, cred că va fi un meci pe muchie de cuţit. E posibil să ajungem la penaltiuri, suntem pregătiţi. Ar fi păcat pentru fotbalul românesc să nu ne calificăm şi nu ar fi deloc bine pentru CFR Cluj. Cu lotul de acum va fi imposibil să ducem şi în campionat şi în Europa League, dar important este să ne calificăm”, a declarat Dan Petrescu despre acest meci.
KuPS traversează o perioadă formidabilă din punct de vedere al rezultatelor. Formația a revenit pe locul 1 al clasamentului intern, după seria de 7 victorii consecutive din Veikkausliiga. Ca și CFR, echipa din Kuopio a fost eliminată rapid din Liga Campionilor, după 0-5 la Molde în turul 1 preliminar. Au urmat două tururi din Europa League, în care KuPS le-a depășit pe Slovan Bratislava (1-1/4-3 la penaty-uri) și Suduva (scor 2-0).
CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Burcă, Vinicius, Camora – Chipciu, Bordeianu, Djokovic, Deac, Debeljuh, Rondon. Antrenor: Dan Petrescu
KuPS: Virtanen – Savolainen, Tarasovs, Nuno Tomas, Pikk – Saxman, Adjei-Boateng, Nissila – Sale, Rangel, Pennanen. Antrenor: Arne Erlandsen
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER