Fotbalul românesc e plin de povești, iar Rapidul din Giulești are o grămadă de astfel de istorisiri. Multe dintre ele au apărut în diverse volume, altele au fost doar auzite, dar cele mai multe au rămas în aer deși au fost confirmate de cei implicați. Una dntre acestea a fost relatată într-un program de meci, în anii trecuți, de Lucian Ionescu, actualul director de imagine de la formația alb-vișinie.
Ion Motroc, unul dintre ultimii supraviețuitori ai echipei cu care Rapid a luat titlul din 1967: „Am plâns mult. Mi-e dor de Jamaischi și de acele vremuri frumoase” | EXCLUSIV
ProSport a mers pe firul acelor evenimente, a cules informații și date și v-o prezintă așa cum a fost prezentată de martorii acelui an, 1975, unul de succes pentru alb-vișinii: erau din nou în primul eșalon și savurau câștigarea Cupei României.
Așa cum știm toți, Rapid nu și-a construit istoria pe trofee reci de pus în vitrină. Istoria s-a plămădit din simbioza echipă-suporteri, ambele elemente născând povești care au devenit nemuritoare. În timpul împărțit pe epoci diferite, vestiarul Rapidului a ascultat mii de povești, majoritatea necunoscute publicului din tribună, dar care au fost transmise din gură în gură de generațiile de jucători.
În vara anului 1975, Giuleștiul respira frumos. Echipa revenise în Divizia A și ca bonus câștigase pentru a noua oară Cupa României. Trupa condusă de antrenorul Nelu Motroc se afla într-un turneu în Italia. Turneu care timp de mai mulți ani a devenit unul tradițional. Cel care se ocupa de tot ce însemna organizare era un italian pe nume Zachinni, îndrăgostit de Rapid.
Ținând cont de austeritatea obișnuită în Grant, deplasarea în “Cizmă” se efectua cu autocarul condus de nea Ion șoferul. În spate, către ultimile scaune, tronau două bidoane de câte 20 de litri cu vin pentru ca jucătorii să aibă cu ce să se hidrateze pe drumul către Italia care se arăta destul de lung. Doar că, atunci când autocarul intrase în Timișoara, bidoanele erau deja goale.
În fine, turneul în sine fusese unul de succes. Rapid nu arătase nici pe departe ca o echipă abia promovată. Jucătorii antrenați de Ion Motroc câștigaseră mai multe partide amicale. Iar ultima victorie avusese loc chiar pe “Stadio San Paolo” în fața lui SSC Napoli, echipă tare care peste câteva luni câștiga Cupa Italiei. Dar Rapid se impusese cu 2-0 prin “dubla” tânărului Nicolae Manea. Interesant este că ambele goluri fuseseră marcate cu capul, deși de-a lungul carierei Manea s-a ferit mereu de jocul la cap.
Meciul era deja istorie. A doua zi, autocarul trebuia să plece către România. Jucătorii au dat buzna în magazine și au cheltuit tot ce aveau pe cadouri pentru familii. Toate bagajele fuseseră așezate în autocar pentru ca plecarea de a doua zi să aibă loc cât mai devreme posibil.
Seara fusese însă dedicată banchetului. Patronul clubului napoletan era un șef al mafiei locale. Acesta lansase invitația către delegația rapidistă. Autocarul a șerpuit pe șoseaua care ducea la reședința șefului mafiot. Era vorba de un castel vechi dotat cu o cramă cu vinuri la fel de veche. A fost o seară de pomină încheiată cu o beție generală.
Dimineața, cu ceva dureri de cap, jucătorii serveau cafeaua înaintea plecării în recepția hotelului și răsfoiau ziarele locale. Toate anunțau dorința clubului SSC Napoli de a transfera mai mulți fotbaliști rapidiști în frunte cu Nae Manea, cel supranumit deja “Gigi Riva al românilor”, fotbalist de legendă și cel mai bun marcator din istoria fotbalului italian. Nea Ion, șoferul, se scărpina în cap și se minuna cum de a reușit în beția lui să introducă autocarul în parcarea hotelului ținând cont că prin poarta îngustă puteau intra doar autoturisme!
Atunci a constatat și nenorocirea. Geamul din dreapta autocarului fusese spart și din interior dispăruseră absolut toate bagajele. Jucătorii erau disperați. Zachinni, organizatorul turneului a telefonat la sediul grupării napoletane și în scurt timp s-a prezentat la hotel chiar președintele clubului. Zâmbind, acesta a invitat delegația rapidistă să prelungească sejurul cu o zi pe cheltuiala lui SSC Napoli asigurându-i totodată pe români că toate bunurile vor fi recuperate.
A doua zi dimineața, geamul autocarului era intact, iar în interior absolut toate bagajele se aflau la locul lor. Președintele îl anunțase pe patronul mafiot de nefericita întâmplare, iar acesta se ocupase personal de recuperarea bunurilor. Autocarul s-a pus în mișcare către România, doar că pentru a părăsi parcarea hotelului o parte din zidul de la poartă a trebuit a fi dărâmat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER